Un incendiu a avut loc sâmbătă seara în clădirea în care își desfășoară activitatea Facultatea de Muzică și Teatru a UVT, din Piața Libertății nr. 1.
Un panou electric aparținând Enel, amplasat la intrarea în clădire, a luat foc, incendiul fiind izolat la scurt timp prin intervenția ISU. În acest caz, UVT și Primăria Timișoara, proprietarul clădirii, urmează să se constituie parte în recuperarea prejudiciului creat și pentru stabilirea daunelor rezultate în urma incendiului.
Circuitul energiei electrice a fost restabilit, iar angajații UVT depun eforturi în a elimina consecințele provocate de incendiu.
Facultatea de Muzică și Teatru a UVT își desfășoară activitatea în clădirea din Piața Libertății nr. 1 în baza unui contract de comodat semnat cu Primăria Timișoara, proprietarul clădirii.
Reprezentanții Universității au avut în această dimineață o întâlnire cu cei ai studenților Facultății, în care le-a fost prezentat statutul juridic al clădirii și demersurile UVT către Primăria Timișoara pentru reabilitarea cât mai urgentă a imobilului.
Mâine, la ora 12.00, reprezentanții UVT, împreună cu conducerea Facultății și reprezentanți ai studenților, vor avea o întâlnire cu primarul municipiului, pentru a discuta care sunt pașii concreți în vederea reabilitării clădirii.
Considerăm că îngrijorarea studenților este îndreptățită, în contextul în care clădirea nu a fost ferită de incidente nefericite în ultima perioadă, aflându-se în stare avansată de degradare, fapt semnalat în mai multe rânduri proprietarului.
Siguranța studenților și a angajaților noștri este prioritară. Astfel, căutăm soluții pentru punerea în siguranță a activității. Luăm în calcul inclusiv identificarea unei soluții de relocare, până la rezolvarea problemelor.
(Universitatea de Vest din Timişoara – 14 mai 2018)