Premierul Viorica Dăncilă despre chemarea la Cotroceni a ministrului de externe Teodor Meleşcanu

Premierul Viorica Dăncilă spune că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să sune la Palatul Victoria dacă doreşte să discute cu vreun ministru. Afirmaţiile au fost făcute în contextul în care ministrul de externe Teodor Meleşcanu a fost chemat mâine la Palatul Cotroceni pentru a explica motivele delimitării României de declaraţia comună a UE referitoare la mutarea unor ambasade la Ierusalim. Viorica Dăncilă a precizat că există reguli ce trebuie respectate inclusiv de preşedinte.
Viorica Dăncilă: „Eu sper să am o discuţie cu domnul preşedinte, domnul preşedinte, dacă vrea să meargă un ministru la Cotroceni, trebuie să vorbească cu primul ministru, aşa este normal. Dânsul hotărăşte dacă trebuie să sune sau nu. Într-un guvern, ca să chemi un ministru trebuie să vorbeşti cu primul ministru, aceasta este regula şi această regulă trebuie respectată de toată lumea, cum şi eu respect toate regulile care ţin de preşedinte”.
A consemnat reporterul nostru Petruţa Dinu./menescu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 mai)