Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă urmează să se întâlnească, astăzi, la ora 11:00, la Palatul Cotroceni, pentru consultări pe teme de politică externă a României. Preşedintele Iohannis a invitat-o, ieri, pe şefa guvernului pentru clarificarea unor aspecte care ţin de politica externă a ţării, inclusiv cele legate de problematica relocării ambasadei române din Israel, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Preşedintele a mai precizat că premierul poate fi însoţit de miniştri de resort la această întâlnire.
Premierul Viorica Dăncilă a confirmat, ieri, că va participa la consultările de astăzi de la Palatul Cotroceni, la care a fost invitată de şeful statului. Într-un comunicat al guvernului se precizează că discuţiile se vor axa pe teme de actualitate de politică externă, respectiv, recentele evoluţii din Orientul Mijlociu şi relaţiile bilaterale ale României cu Statul Israel./atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 mai