Comisia pentru informaţii din Senatul SUA a votat pentru numirea Ginei Haspel la şefia CIA

Comisia pentru informaţii din Senatul Statelor Unite a votat în favoarea persoanei nominalizate de preşedintele Donald Trump la conducerea Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), Gina Haspel. Dacă va fi confirmată, doamna Haspel va fi prima femeie care va conduce agenţia. Mai mulţi democraţi au afirmat că vor suţine numirea acesteia în fruntea CIA. Gina Haspel s-a confruntat cu întrebări dure din partea comisiei, în legătură cu acţiunile sale în calitate de şefă a secţiei CIA din Thailanda, în 2002, când suspecţi de terorism erau interogaţi prin utilizarea unor tehnici precum simularea înecului./mbrotacel

BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 mai