Transalpina a fost redeschisă circulaţiei rutiere, pe sectorul Rânca-Obârşia Lotrului

Transalpina a fost redeschisă circulaţiei rutiere, pe sectorul Rânca-Obârşia Lotrului, începând de astăzi, doar pentru autovehiculele cu masa maximă totală autorizată de 3,5 tone. Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, decizia a fost luată în urma verificării stării drumului de către specialişti. Astfel, pe DN 67C, Rânca-Obârşia Lotrului, traficul va fi deschis în intervalul orar 8:00-20:00, iar autovehiculele trebuie să circule cu o viteză de maximum 30 km pe oră. Traficul rutier va fi deschis până la data de 15 octombrie, dar, în funcţie de condiţiile meteo, se poate restricţiona sau prelungi termenul de închidere a circulaţiei./atataru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 mai