PORTRET: Ana Aslan – unul dintre pionierii gerontologiei mondiale

Duminică, 20 mai, se împlinesc 30 de ani de la dispariţia Anei Aslan, academician, profesor universitar, doctor, cea care a condus timp de aproape patruzeci de ani Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie din Bucureşti, cea care a descoperit medicamentele Gerovital H3 şi Aslavital, ambele având un rol remarcabil în combaterea efectelor îmbătrânirii şi a bolilor specifice vârstelor avansate.

Ana Aslan s-a născut la 1 ianuarie 1897, la Brăila, fiind cel mai mic dintre cei patru copii ai Sofiei şi ai lui Margarit Aslan, o  familie  cu  valenţe  intelectuale. Tatăl ei a fost un om de afaceri căzut în patima jocurilor de noroc, motiv pentru care întreaga sa avere avea să se risipească, iar mama sa, mai tânără cu 20 de ani decât soţul ei, era o bucovineancă superbă, cu o educaţie aleasă.

Tânăra copilă a urmat cursurile colegiului Romaşcanu din Brăila, iar la vârsta de 13 ani îşi pierde tatăl.

A urmat mutarea familiei Aslan la Bucureşti, iar pe vremea când împlinea 16 ani, Ana era convinsă că va ajunge pilot de avioane, şi chiar ajunge să zboare cu un mic aparat de tip Bristol – Coandă.

În anul 1915, Ana absolvă Şcoala Centrală, însă ea începuse să fie atrasă şi de lumea medicinei. După un episod în care se află efectiv în greva foamei pentru a înfrânge împotrivirea mamei, este admisă, în acelaşi an, la Facultatea de Medicină din Bucureşti.

În anii Primului Război Mondial, Ana Aslan îngrijeşte soldaţii în spitalele militare din spatele frontului de la Iaşi, iar după  întoarcerea  la  Bucureşti,  în  anul  1919,  lucrează  alături  de  marele  neurolog  Gheorghe Marinescu.

În anul 1922, a obţinut licenţa Facultăţii de Medicină.

Este numită preparator la clinica II din Bucureşti, condusă de profesorul D. Danielopolu, cel care avea să o îndrume şi în realizarea tezei de doctorat.

A urmat o activitate profesională şi didactică la Spitalul Filantropia, la Institutul Clinico – Medical al Facultăţii de  Medicină din Bucureşti, la Clinica Medicală din Timişoara şi la Spitalul CFR din Bucureşti.

Între anii 1945 şi 1949, a fost profesor titular de clinică medicală, la Timişoara.

Începând cu anul 1949, devine şefa Secţiei de fiziologie a Institutului de Endocrinologie din Bucureşti, acesta fiind şi punctul de plecare al strălucitei sale cariere de gerontolog. Tot aici, Ana Aslan experimentează rolul procainei în afecţiunile reumatice, în cazul unui student ţintuit la pat din cauza  unei  crize  de  artroză, apoi continuă cercetările într – un  azil  de  bătrâni, unde evidenţiază  importanţa novocainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă. Toate aceste rezultate excepţionale sunt comunicate Academiei Române.

În anul 1952, după ani de cercetări, Ana Aslan prepară vitamina H3 (Gerovital), un produs farmaceutic cu acţiune remarcabilă în tratamentul fenomenului de îmbătrânire, precum şi în bolile bătrâneţii – ateroscleroză, vitiligo, sclerodermie, etc. Gerovitalul se baza, aşadar, pe descoperirea proprietăţilor regeneratoare ale troficităţii procainei, aplicate în tratament cronic, respectiv în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă.

La 22 ianuarie 1952, la Bucureşti, era înfiinţat, la iniţiativa Anei Aslan, primul institut de geriatrie din lume, având ca obiect de activitate cercetări de gerontologie clinică şi asistenţă medicală a vârstei a treia. Doamna Aslan devenea şi director al Institutului de Geriatrie şi Gerontologie, post pe care l-a deţinut până la sfârşitul vieţii.

Institutul a fost primul cu acest profil din întreaga lume, şi a fost un exemplu de organizare, recomandsat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru toate institutele similare înfiinţate ulterior.

Rezultatele cercetărilor au făcut obiectul lucrării „Novocaina – factor eutrofic şi întineritor”, publicată în anul 1955, împreună cu profesorul C. I. Parhon.

Începând cu anul 1958, începe prepararea Gerovitalului pe scară largă şi începe distribuirea medicamentului prin circuitul farmaceutic. Ministerul Sănătăţii din  România omologhează medicamentul sub formă de drajeuri, cremă terapeutică şi loţiune capilară.

În anii care au urmat, Gerovitalul a fost brevetat în peste treizeci de ţări din întreaga lume, fiind demonstrate efectele miraculoase în acţiunea de echilibrare a sistemului nervos vegetativ, cu vizibile efecte de ameliorare a diverselor afecţiuni psihice asociate îmbătrânirii.

În anul 1974, după o carieră cu rezultate ştiinţifice remarcabile, Ana Aslan este aleasă membru în cadrul Academiei Române.

În anul 1976, cercetătoarea primeşte brevetul de inventator pentru Aslavital, produs eficace în terapia sistemului nervos şi a aparatului cardiovascular, realizat alături de farmacista Elena Polovrăgeanu. Preparatul avea să intre atunci în producţie industrială.

În anul 1984 este omologat Aslavitalul pentru copii, care dă rezultate în tratarea deficienţelor nervoase.

În anul 1985, prof. Ana Aslan publica, în Romanian Journal of Gerontology and Geriatrics, lucrarea „Tehnica şi acţiunea tratamentului cu Gerovital H3. Precizări după 34 ani de folosire”, o lucrare ce reprezenta sinteza cercetărilor realizate de grupul condus de Ana Aslan, care semnala şi faptul că, în urma recunoaşterii pe plan mondial a eficientei Gerovitalului, au fost iniţiate studii care au confirmat rezultatele cercetărilor româneşti şi superioritatea produsului românesc comparativ cu produse similare din farmacoterapia mondiala.

La Institutul de Geriatrie, a iniţiat şi dezvoltat conceptul de „profilaxie a îmbătrânirii”, manifestând o preocupare consecventă pentru soarta bătrânilor abandonaţi de familii, pentru care refuză să perceapă taxe de cămin. Îndrăzneala ei avea să o coste 1.500.000 de lei – în condiţiile în care rezultatele cercetărilor ei aduseseră venituri anuale de circa 17.000.000 de dolari, statului român -, bani ce îi sunt imputaţi de către organele de partid.

Remarcabilele sale descoperiri în profilaxia şi terapia bătrâneţii au avut un mare impact asupra lumii medicale şi a opiniei publice internaţionale, multe celebrităţi din întreaga lume trecând pragul doamnei Aslan pentru a beneficia de tratamentele ei inovatoare: Salvador Dali, Charlie Chaplin, Pablo Neruda, Aristotel Onassis, Jacqueline Kennedy,  Indira Gandhi, Marlene Dietrich, generalul de Gaulle sau Iosip Broz Tito.

Remarcabilul nostru om de ştinţă a fost membră a Academiei de Ştiinţe din New York, a Uniunii Mondiale de Medicină Profilactică şi Igienă Socială, membră de Onoare a Centrului European de Cercetări Medicale Aplicative, membră în Consiliul de Conducere al Asociaţiei Internaţionale de Gerontologie, a Societăţii Naţionale de Gerontologie din Chile şi peşedinte al Societăţii Române de Gerontologie.

Pentru rezultatele sale de excepţie a primit numeroase premii şi distincţii, cum sunt, în anul 1952, Premiul internaţional şi medalia „Leon Bernard”, prestigioasă distincţie acordată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii – pentru contribuţia adusă la dezvoltarea gerontologiei şi geriatriei mondiale -, Merito della Republica al Italiiei, titlul de Cavaler al Ordinului Palmas Academica din Franţa, titlul de Profesor Honoris Causa şi Doctor emerit al Universităţii Braganza Paulista, din Brazilia, sau Citizenship International Award – Filipine.

În România, realizările sale au fost recompensate cu Meritul Științific Clasa I – în anul (1967) şi cu Ordinul Meritul Sanitar clasa I, la 8 aprilie 1970, „pentru merite deosebite în domeniul ocrotirii sănătății populației din țara noastră”.

După mai mulţi ani în care a fost hărţuită în justiţie, de către aceleaşi autorităţi comuniste care o omagiaseră cu ani în urmă, este achitată, însă această nedreptate precum şi o boală incurabilă – cancer la colon – , i-au adus sfârşitul, la doar cinci luni de la încheierea procesului, la 20 mai 1988, la vârsta de 91 de ani, în ziua Înălţării Domnului.

Autorităţile comuniste de la acea vreme refuză să-i îndeplinească, însă, dorinţa de a fi înmormântată, alături de mama şi fratele său, în cripta Kalindero – Danielopolu.

Au existat numeroase voci care au afirmat, de – a lungul timpului, că de moartea Anei Aslan nu ar fi străină Securitatea comunistă a acelor ani şi de aici au fost ridicate numeroase semne de întrebare asupra implicării acesteia chiar în asasinarea eminentului om de ştiinţă. Investigaţii oficiale asupra acestei ipoteze nu au fost declanşate până în prezent.

Ana Aslan şi-a dedicat întreaga pasiune pentru a lăsa moştenire României leacul „tinereţii veşnice”, dar dispariţia ei a înemnat şi prăbuşirea acelui vis. Sistemul românesc, legile lui create anapoda şi birocraţia tradiţională au făcut ca munca Anei Aslan să se piardă iremediabil. Au existat şi voci care au contestat puternic rezultatele şi efectele cerecetărilor doamnei Aslan, dar şi opinii potrivit cărora ea ar fi urmărit foarte mult celebritatea – rezultând de aici un egoism exagerat -, mai ales prin intermediul numelor importante care au trecut pragul cabinetului său pentru a obţine „tinereţea veşnică”.

Mărcile „Ana Aslan” şi Gerovital se află în posesia unei societăţi din Germania, iar sediul Institutului de Geriatrie şi Gerontologie ce poartă numele Anei Aslan – cu cele 34 de hectare de teren în patrimoniu – , a fost, de-a lungul anilor post-revoluţionari, ţinta intereselor imobiliare de nestăvilit ale diverşilor „investitori”.