Pe lângă numeroasele articole rezervate mult-aşteptatei nunţi regale a Prinţului Harry cu fosta actriţă americană Meghan Markle, presa internaţională acordă atenţie unor teme diverse, de la formarea unui guvern în Italia, disensiunile dintre Statele Unite şi Europa, şi până la alegerile din Venezuela.
Potrivit cotidianului italian Corriere della Sera, s-a găsit un premier pentru guvernul pe care îl vor forma cele două formaţiuni populiste, Mişcarea de Cinci Stele şi Liga Nordului, după ce ambele conveniseră vineri asupra unui program de guvernare. Numele premierului „aşa-numitului guvern al schimbării” ar urma să fie Giuseppe Conte, profesor specialist în drept administrativ, crede ziarul roman, cu menţiunea că şi Di Maio şi Salvini, liderii celor două partide antisistem, vor face parte din guvern. Preocupat de programul de guvernare italian, ministrul francez al Economiei avertizează că „dacă noul executiv îşi va asuma riscul să nu-şi respecte angajamentele privind datoria, deficitul dar şi asanarea băncilor, întreaga stabilitate a zonei euro va fi ameninţată”, îl citează Le Figaro.
Totuşi, „viziunea populistă este ameninţată de sistemul bizantin al Italiei”, titrează Financial Times şi detaliază că „Di Maio şi Salvini se vor confrunta cu lupte interne, restrângeri instituţionale şi inerţii birocratice” în orice încercare de schimbare. Iar Wall Street Journal este de părere că noul guvern de coaliţie „nu va rezista probabil mai mult decât” celelalte 60 de guverne aflate în fruntea Italiei în ultimii 73 de ani. Şi totuşi, „guvernul populist stânga-dreapta constituie un nou risc pentru zona euro”, atenţionează la rândul său şi gazeta de pe Wall Street. Acelaşi ziar american remarcă „lărgirea sciziunii dintre Washington şi Bruxelles” după decizia Statelor Unite de a se retrage din pactul nuclear privind Iranul şi de a impune din nou sancţiuni Teheranului. Mai mult chiar, Der Spiegel atenţionează că deşi decizia lui Trump de a se retrage din pactul privind Iranul ar fi trebuit să genereze o solidarizare a UE, „Angela Merkel a optat pentru o atitudine conciliantă faţă de preşedintele SUA”, provocând „o ruptură între Germania şi Franţa”.
„Ca urmare a insolenţelor lui Trump, relaţia dintre SUA şi UE se complică în mod clar”, constată din Brazilia publicaţia online Folha. Între deciziile americane care „contravin intereselor europene”, publicaţia braziliană menţionează sancţiunile împotriva Iranului, taxele pentru produsele metalurgice europene, „ca să nu mai vorbim de retragerea SUA din acordul climatic de la Paris” sau despre „deschiderea ambasadei americane la Ierusalim”. Iar şeful NATO, citat de jurnalul american Foreign Policy, se arată „îngrijorat de fisurile apărute între SUA şi Europa”. În schimb, relaţiile dintre Washington şi Beijing par a se ameliora. Dacă ar fi să credem presa chineză, cele două mari puteri „renunţă la un război comercial şi la creşterea taxelor vamale reciproce”, consemnează Le Soir. Financial Times notează că „SUA şi China se retrag din pragul unui război comercial”, însă Wall Street Journal atrage atenţia că Beijingul nu a acceptat solicitarea Washingtonului de a reduce deficitul comercial bilateral cu 200 de miliarde de dolari, „oficialităţile chineze nedorind să se angajeze la niciun fel de ţinte precise”. Astfel că, citat de Washington Post, secretarul american al Trezoreriei spune că „Trump suspendă războiul comercial cu China”. Şi tot Washington Post scrie despre alegerile din Venezuela, desfăşurate pe fondul „apelului la boicot al tradiţionalelor partide de opoziţie, care au fost împiedicate să propună candidaţi şi care susţin că preşedintele Maduro se îndreaptă spre asumarea unor puteri dictatoriale”.
„Venezuelenii îşi aleg preşedintele în timp ce se întreabă zi de zi ce să pună pe masă”, relevă Le Monde. Iar New York Times punctează că pentru a se menţine la putere, preşedintele venezuelean se foloseşte de „accesul la alimente şi bani”. Acelaşi jurnal american, ca şi multe ziare din lumea întreagă, scrie şi despre nunta regală de poveste care a unit sâmbătă destinele prinţului Harry şi al americancei Meghan Markle. „O ceremonie extraordinară care a evidenţiat ofensiva modernizării familiei regale a Marii Britanii”, rezumă New York Times, cu precizarea că „monarhia se întâlneşte cu experienţa africano-americană”. Iar din Regatul Unit, The Times constată că „protocolul şi precizia au fost aruncate în aer de pastorul din Windy City”, cu discursul său despre puterea dragostei.
(Adriana Buzoianu, RADOR)