Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a anunţat că Ucraina va revizui toate acordurile internaționale încheiate în cadrul Comunității Statelor Independente (CSI) și se va retrage din cele care nu corespund intereselor naționale ale statului. „Vom revizui cu atenție toate tratatele internaționale încheiate în cadrul CSI și vom ieși din cele în care vom găsi chiar și cea mai mică discrepanță față de interesele naționale ale Ucrainei” – a afirmat Poroșenko. Potrivit preşedintelui, Ucraina a considerat că CSI este un instrument pentru un „divorț civilizat de imperiu”. „Moscova, însă, a încercat să transforme CSI într-un imperiu actualizat, în care, la fel ca în perioada sovietiă, toţi să preia ora exactă din turnul Kremlinului. Prin urmare, Ucraina nu a ratificat Carta CSI și nu a devenit participant cu drepturi depline în cadrul Comunităţii” – a explicat Petro Poroşenko. Vineri, preşedintele ucrainean a semnat un ordin de revocare a reprezentanţilor Ucrainei din toate organele statutare ale CSI./sdan/fcostea
www.rbc.ua – 21 mai