Anii de clandestinitate, de puşcărie sau de refugiu la Moscova au creeat legături personale puternice între unii comunişti români. Aceste realaţii de prietenie au continuat şi după acapararea puterii de către comunişti. În epocă erau cunoscute relaţiile de prietenie dintre Gheorghe Gheaorghiu Dej şi Gheorghe Apostol, dintre Nicolae Ceauşescu şi Leontin Sălăjan. Liderii comunişti petreceau timpul liber împreună: mergeau în concediu la vilele de protocol de la Predel şi de la Mangalia, organizau mese “tovărăşeşti” la sfârşit de săptămână cu dans şi jocuri în aer liber (volei, popice, etc). La începutul anilor ’50, din activul de bază al partidului au făcut parte Gheorghe Gheorghiu Dej, Constantin Agiu, Emil Bodnăraş, Nicolae Ceaușescu, Stoica Chivu, Ion Gheorghe Maurer, Constantin Pârvulescu, Leontin Sălăjan. Se întâlneau des. Un amănunt interesant este modul cum activiști importanți ai Partidului Comunist Român si-au numit copiii. Astfel, Chivu Stoica, Leontin Sălăjan și Teohari Georgescu și-au numit fiicele cu numele de Ana din considerație şi prietenie față de Ana Pauker. La fel Emil Bodnăraș, Gheorghe Apostol, Iosif Chișinevschi, Ghizela Vass, Alexandru Sencovici şi Vasile Vîlcu și-au numit băieții cu numele de Gheorghe în semn de respect față de Gheorghe Gheorghiu Dej. Aceste prietenii dintre comunişti au fost încurajate de conducerea partidului, de Gheorghe Gheorghiu Dej, după cum îşi aduce aminte profesorul Ştefan Bîrlea care între 1956 – 1962 a fost membru al Comitetului Central al Uniunii Tineretului Muncitor.
La Comitetul Central, toţi membrii Biroul Politic îşi spunea pe nume. Lui Gheorghiu Dej îi spuneau „Ghiţă”, lui Ceauşescu îi spuneau „Nicu”, lui Leonte Răutu „Leonea”…. se folosea un limbaj foarte apropiat. În-afară de asta cei din conducere se întâlneau foarte des. Şi se întâlneau în diverse ocazii. De foarte multe ori se întâlneau şi sâmbăta sau dumineca la [vila din] Primăverii, unde locuia Gheorghiu Dej. Acolo se mai bea un vin, se mai asculta uneori o muzică, erau relaţii de prietenie între ei. Treptat, obiceiul ăsta a fost preluat şi de conducerea U.T.M.-ului. Devenise un obicei ca periodic activul U.T.M. [Uniunea Tineretului Muncitor] să se întâlnească într-o reuniune tovărăşească, care se ţinea fie la Palatul Pionierilor, care atunci era la [Palatul] Cotroceni, fie la un ştrand în apropiere de Sala Floreasca. Sâmbetele sau duminicele tot activul venea acolo, inclusiv Virgil Trofin, care era membru al Comitului Central al Partidului Comunist Român. Câteodată Trofin se întâlnea cu secretarii Comitetului Central într-un cerc mai restrâns. Se bea un pahar de vin, se spuneau bancuri, poveşti, se cunoşteau soţiile, cu copiii…. era o ambianţă colegială. Uneori se lua şi o muzică să se poată dansa. Acest obicei s-a practicat şi la judeţe. Îmi aduc aminte că odată când am fost la Cluj, primul secretar al paridului, care era şeful regiunii, a organizat un grătar, o întâlnire câmpenească a Biroului Comitetului Central. Am fost cu neveste, cu copii… Am petrecut o seară foarte frumoasă pe dealurile Feleacului. Aceste întâlniri nu erau încriminate, dimpotrivă erau chiar încurajate. Ăsta era sistemul de viaţă.
[Arhiva de Istorie orală – Radio România. Interviu realizat de Octavian Silivestru, 2002]
