Preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Georgică Severin, a precizat astăzi, la Comisia pentru cultură din Camera Deputaţilor, că pentru Anul Centenarului, printre proiectele pe care Radioul public şi le propune, se numără o serie de emisiuni cu caracter istoric şi educativ: Festivalul RadiRo cu o nouă secţiune de jazz sau Târgul Internaţional de carte ‘Gaudeamus’, care va avea ca invitat de onoare România. Cu acest prilej a fost întrebat despre o scrisoare, calificată de parlamentari ca fiind anonimă, la care preşedintele director general al SRR a ţinut să răspundă. El a subliniat că nu este implicat în politica editorială a posturilor societăţii. În legătură cu deplasările, Georgică Severin a precizat că preşedintele director general este cel care are drept de reprezentare în raport cu organismele internaţionale şi toate călătoriile pe care le-a efectuat în Europa au avut loc la clasa economic./amirea/denisse
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 mai)