Joi, 24 mai, se împlinesc 110 ani de când Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” funcţionează în actualul sediu de pe Şoseaua Kiseleff, din Piaţa Victoriei din Bucureşti. Una dintre cele mai vechi instituţii de cercetare a biodiversităţii şi de educare şi culturalizare a publicului, Muzeul Antipa este cel mai mare muzeu de istorie naturală din România şi una dintre cele mai cunoscute şi apreciate „baze de date” prin colecţiile sale, unele dintre ele valori ale tezaurului mondial. Muzeul pe care l-a organizat şi pe care l-a condus vreme de 51 ani i-a fost marelui savant Grigore Antipa, spaţiu de manifestare pluri-profesională, cămin, laborator de studiu şi loc de odihnă.
Biolog, ihtiolog, oceanolog, zoolog şi ecolog, fost vicepreşedinte al Academiei Române, Grigore Antipa s-a născut la 7 decembrie 1867, la Botoşani. Era fiul lui Vasile Antipa, avocat, și al Zoiței Nicolau.
În anii fragezi ai copilăriei, devine orfan de ambii părinții, fiind crescut și educat în continuare, împreună cu fratele său Nicolae, de unchi și mătuși.
În perioada 1874-1878, urmează învăţământul primar la Institutul de educaţie “Mărgineanu” din localitatea natală, iar între anii 1878-1885 a studiat liceul la Institutul Academic (Institutele Unite) din Iaşi, unde i-a avut colegi pe Dimitrie Voinov şi Emil Racoviţă, iar ca profesori pe Petru Poni, A. D. Xenopol, Grigore Cobălcescu, Nicolae Culianu, Anton Naum, Vasile Burlă, Ion Caragiani, sau Alexandru Lambrior.
În anul 1885 s-a înscris la secţia de Ştiinţe Naturale a Facultăţii de Ştiinţe şi Medicină a Universităţii din Iaşi.
Întrerupe cursurile facultăţii din Iaşi, după ce a obţinut o bursă regală, şi pleacă să studieze la Facultatea de filosofie a Universităţii din Jena (Germania), unde devine elevul celebrului profesor Ernst Haeckel, înfocat susţinător al teoriei evoluţioniste.
După trei ani de cursuri, la recomandarea lui Haeckel, lucrează la Staţiunea Zoologică de la Villefranche sur Mer (1888-1889), interesul său științific fiind concentrat în domeniul oceanografiei. Trebuie amintit aici, că printre relațiile științifice care l-au împins către această alegere, se afla cea cu principele Albert I de Monaco (1849-1922, monarh între între anii 1889 și 1922) supranumit “principele savant” sau “principele navigator”. El însuși oceanograf și cartograf marin, fondator al unor institute de cercetări și muzee oceanografice în Franța și Monaco, principele Albert l-a îndemnat pe Grigore Antipa să se dedice studiului faunei și ihtiologiei Mării Negre.
În anul 1890, face un stagiu la Institutul biologic de pe insula Helgoland din Marea Nordului “pentru a cunoaşte îndeaproape problemele oceanografice şi pescăriile Mării Nordului”.
În 9 martie 1891, Grigore Antipa şi-a susţinut examenul de doctorat, cu lucrarea „Die Lucernariden der Bremer – Expedition nach Ost – Spitzbergen im Jahre 1889”, Ernst Haeckel acordându-i menţiunea Summa Cum Laude.
Şi-a continuat, apoi, cercetările ştiinţifice în Franţa şi Italia, perioadă din care datează un studiu al său asupra evoluţiei timusului la peşti, apoi, lucrează, pentru scurtă vreme la Staţiunea Zoologică de la Neapole, aflată sub conducerea întemeietorului ei, Anton Dohrn (1840-1909).
În august 1892 revine în România, unde solicită şi obține o întrevedere cu regele Carol I, înmânandu-i acestuia un memoriu dedicat “introducerii pisciculturii raţionale în apele României”. Impresionat, suveranul îl recomanda lui Petre Carp, ministrul Agriculturii şi Domeniilor, pentru ocuparea postului de director general al Pescăriilor Statului, lui Take Ionescu, ministrul Cultelor, pentru funcţia de director al colecţiilor zoologice din cadrul Muzeului de la Universitate şi generalului Ion Lahovary, ministru de Război, pentru a-i permite îmbarcarea pe navele militare care plecau pe Marea Neagră, toate acestea la momentul în care excepţionalul nostru om de ştiinţă nu împlinise 25 de ani.
În acelaşi an – 1892 – publică lucrarea „Despre necesitatea introducerii unei pisciculturi sistematice în apele României”.
În apropierea insulei Capri (Italia), Antipa a descoperit o nouă specie de meduză fixă, Capria sturdzii, însă el s-a dedicat şi studierii Dunării şi Mării Negre, participând în anul 1893, la o expediţie în jurul acestei mări, expediţie organizată de ţările riverane şi care a durat nouă luni. Regele Carol I i-a pus la dispoziţie, pentru această expediţie, crucişătorul Elisabeta şi, cu această ocazie, a întreprins primele cercetări de biologie marină din istorie.
N.M. Condiescu (stânga), fost preşedinte al CA al Radiodifuziunii, alături de prof. Antipa
În următorii ani, publică lucrări de o inestimabilă valoare, precum „Studii asupra pescariilor din România” – în 1895, „Proiect de lege a pescuitului” – în 1896 şi „Die Fischerei-Verlaltnisse Rumaniens” – în 1899.
Un element important al carierei sale excepţionale îl reprezintă perioada de directorat general al Pescăriilor Statului (până în 1914), când Grigore Antipa a implementat un program de zece ani de exploatare rațională a pescăriilor din lunca și Delta Dunării, precum și de-a lungul limanurilor de la nordul și sudul gurilor Dunării. În urma acestei strategii, producția de pește și de icre negre s-a dublat, fără nici un impact negativ asupra mediului natural, iar ţara noastră devenea – vă vine să credeţi sau nu – al doilea exportator mondial de caviar, după Rusia, dar înaintea Iranului.
În anul 1903, Grigore Antipa prezenta un memoriu în care demonstra necesitatea existenței unei clădiri special construite pentru “un Muzeu de Istorie Naturală demn de capitala țării”.
Primele săli ale Muzeului din Șoseaua Kiseleff s-au deschis oficial la 24 mai 1908 în prezenţa Regelui Carol I, a Principesei Maria şi a importante personalităţi ale lumii ştiinţifice, culturale şi politice de atunci. Astfel, pentru prima dată în lume, muzeul din Bucureşti expunea dioramele – vitrine tridimensionale, în care speciile erau prezentate pe categorii de habitate, în posturi naturale şi proiectate pe un fundal pictat, care sugerează peisajul în care trăiesc. Succesul de care s-a bucurat acest mod de prezentare a făcut ca dioramele să fie adoptate ca mod de expunere de către toate muzeele europene și chiar de către cele din America.
În 1909 a publicat primul tratat despre apele noastre, intitulat “Fauna ihtiologică a României”, apoi o valoroasă lucrare intitulată “Pescăria şi pescuitul în România” – în 1916.
La 14 mai 1910, Grigore Antipa era ales membru al Academiei Române, iar la 11 iunie 1921 era ales vicepreşedinte al acestui înalt for, funcţie pe care a deţinut-o până la 3 iunie 1938. De asemenea, el a fost membru al mai multor academii din străinătate.
În perioada 1931 – 1935, Antipa a suţinut mai multe conferinţe la Radiodifuziune, în cadrul „Universităţii Radio”.
Astfel, în anul 1931, la 26 octombrie, era difuzată conferinţa „Biologia Mării Negre”, la 23 iulie 1932, Antipa susţinea conferinţa „Taine din viaţa peştilor”, iar la 16 februarie 1933 – „Pescăritul”.
În 15 iunie 1933, conferenţia pe tema „Das Donau Delta”, iar în anul 1934, la 16 ianuarie, conferinţa „Muzeul de istorie naturală” şi la 26 mai – „Rolul Academiei în evoluţia poporului român”. De asemenea, marele savant, a fost ascultat la radio, la 22 mai 1935, vorbind despre „Grădina zoologică a Bucureştiului”.
În anul 1932, Antipa a înfiinţat Institutul Biooceanografic din Constanţa, cu cele două rezervaţii şi staţiuni de cercetări, cea de la Agigea (creată de Ioan Borcea) şi cea de la capul Caliacra – prima este azi departe de mare, iar rezervaţia a fost distrusă, a doua este în ruine, dar rezervaţia mai există.
A mai publicat câteva lucrări importante, cum sunt „Pescăriile şi regiunea inundabilă a Dunării în cadrul economiei naţionale şi mondiale” – în 1932, „Iconographie des Sturions et Clupeides de la Mer Noire” – în 1934 şi „Marea Neagră şi ihtiologia ei” – în 1941.
De asemenea, principiile şi inovaţiile sale muzeologice, privind organizarea acestui muzeu, modul de expunere, aranjamentul şi explicarea colecţiilor, au stârnit interesul specialiştilor străini, care i-au solicitat o lucrare referitoare la organizarea muzeelor de istorie naturală, care a fost publicată în anul 1934, sub titlul „Principes et moyens pour la réorganisation des musées d’histoire naturelle”.
În total, Grigore Antipa a publicat peste 140 de lucrări care îmbogăţesc patrimoniul nostru ştiinţific.
A fost căsătorit cu Alina Antipa (Petrescu, înainte de căsătorie).
Grigore Antipa a trecut la cele veşnice la 9 martie 1944.
Grigore Antipa a îmbogăţit colecţiile ştiinţifice ale Muzeului, primind donaţii şi achiziţionând piese, bucurându-se de susţinerea unor importante personalităţi şi instituţii din ţară şi din străinătate ca urmare a renumelui de excelent cercetător de care s-a bucurat de-a lungul vieţii. Muzeul pe care l-a organizat şi pe care l-a condus vreme de 51 ani i-a fost marelui Grigore Antipa – cămin şi laborator de studiu, loc de odihnă şi arie de manifestare pluri-profesională.
În prezent, unul dintre obiectivele importante ale Muzeului este acela de a continua viziunea inovatoare a fondatorului său.
Grigore Antipa, de la a cărui naştere se vor împlini, în acest an, 150 de ani, a fost considerat un deschizător de drumuri în mai multe domenii ale științei, fiind primul oceanolog, ecolog și hidrobiolog român, autorul conceptelor de biosociologie și bioeconomie, dar mai ales întemeietorul Muzeului Național de Istorie Naturală din România, în forma actuală.
Cercetător ilustru, Antipa face parte din clasa savanților care au dat carierelor lor științifice o orientare practică, axată pe realizarea unor obiective concrete și complexe, cu un mare impact asupra modernizării societății românești.
Prin actul princiar nr. 142, semnat de Alexandru Ghica, la 3 noiembrie 1834 se întemeiază Muzeul Naţional din Bucureşti, conceput ca un cabinet de istorie naturală, la iniţiativa marelui ban Mihalache Ghica, „ministru al trebilor din lăuntru” şi frate al domnitorului Alexandru Ghica, care a donat colecţii importante, incluzând monede greceşti, romane şi bizantine, colecţii de minerale, fosile, moluşte, peşti, păsări şi mamifere, precum şi opere de artă. Muzeul a căpătat astfel un caracter de instituţie mixtă, adăpostind antichităţi, tablouri vechi şi curiozităţi naturale.
La 8 iulie 1837, Carol Wallenstein de Vella, cetăţean austriac de origine croată, este numit conservator al muzeului, în mandatul său muzeul având un caracter preponderent didactic.
Italianul Carlo Ferrerati (1860-1867) care i-a urmat la conducerea muzeului a contribuit substanţial la îmbogăţirea colecţiilor, atât prin achiziţii, cât şi prin obţinerea de donaţii din ţară şi străinătate.
În septembrie 1864, colecţiile Muzeului sunt transferate în aripa stângă a Palatului Academiei, devenit ulterior localul Universităţii din Bucureşti.
În anul 1867, Gregoriu Ştefănescu, profesor de geologie la Universitatea din Bucureşti devine director al Muzeului. Lui îi datorăm descoperirea, cercetarea şi reconstituirea scheletului de Deinotherium gigantissimum, şi în prezent una dintre cele mai valoroase piese din patrimoniul muzeului.
Tot în această perioadă sunt primite cele mai importante donaţii de la dr. Hilarie Mitrea.
La 1 aprilie 1893, Take Ionescu, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice la acea vreme, semnează decretul de numire a dr. Grigore Antipa ca director al Colecţiilor Zoologice ale Statului. Un an mai târziu, colecţiile zoologice sunt mutate de la Universitate într-o clădire din Strada Polonă nr. 19.
În aprilie 1904 încep lucrările de construcţie pentru noul local al Muzeului, în Piaţa Victoriei, iar la 24 mai 1908, aşa cum aminteam, în prezenţa regelui Carol I, a membrilor guvernului şi a numeroase personalităţi politice, culturale şi ştiinţifice, are loc inaugurarea noului Muzeu de Zoologie. Cu această ocazie, la parterul clădirii muzeului au putut fi admirate primele diorame zoogeografice moderne din lume – „Tundra”, „Preria”, „Savana Africana” şi „Sahara”, concept preluat şi extins la marile muzee ale lumii. Diorama este o reprezentare spaţială a unei porţiuni de peisaj, în care se expun, în muzee, animale împăiate, manechine şi diverse alte obiecte asemănătoare, în scopul creării impresiei unui peisaj real.
Muzeul realizat de marele savant era modern atât prin modul de expunere, cât şi prin rolul şi activitatea sa, mai ales că, prin eforturi susţinute, Grigore Antipa a îmbogăţit substanţial colecţiile instituţiei cu piese valoroase din toate colţurile lumii.
La 18 iunie 1914, regele Carol I inaugurează cele 11 noi săli ale Muzeului, care cu această ocazie primeşte numele de „Muzeul Naţional de Istorie Naturală”.
În 23 mai 1933, cu ocazia celebrării a 100 de ani de la realizarea primelor colecţii muzeistice, în cadrul unei şedinţe solemne, prezidată de regele Carol al II-lea, se hotărăşte ca Muzeul Naţional de Istorie Naturală să poarte numele lui Grigore Antipa.
Pe 14 iunie 1944, marea şi valoroasa colecţie de lepidoptere a prinţului Aristide Caradja (peste 120.000 de exemplare) intră în patrimoniul muzeului, însă la câteva săptămâni distanţă muzeul este afectat grav de bombardamente.
În anul 1948 este tipărit primul ghid al muzeului, intitulat „Călăuza populară”, iar la 26 septembrie 1949, muzeul, complet renovat, îşi redeschide porţile pentru public.
În perioada postbelică muzeul a continuat să se dezvolte, iar activitatea de cercetare ştiinţifică a luat amploare, începând cu perioada în care la conducerea sa a fost acad. dr. Mihai Băcescu (1964-1988).
În perioada 20 noiembrie 1973 – 5 februarie 1974 are loc prima expediţie ştiinţifică peste hotare, organizată de muzeu pe coasta de est a Africii, în Tanzania.
După numirea ca director al Muzeului a dr. Dumitru Murariu (1988), pe lângă cercetarea ştiinţifică, s-a avut în vedere modernizarea evidenţei patrimoniului, ca şi diversificarea activităţilor cu publicul. Numărul expoziţiilor temporare organizate anual este în creştere, ca şi numărul vizitatorilor de toate vârstele şi categoriile, care vin la muzeu individual, cu familia sau prietenii.
După anul 1989, au urmat expediţiile ştiinţifice din Indonezia (1991) şi Brazilia (1994), din 19 noiembrie 1996 debutează lucrările de consolidare a clădirii muzeului, iar la 3 februarie 1999, muzeul se redeschide pentru public.
În ultimii ani s-au înmulţit şi programele educaţionale de amploare, fapt ce contribuie la afirmarea şi recunoaşterea muzeului ca una dintre cele mai importante instituţii de ştiinţă, educaţie, cultură, dar şi de divertisment din ţară.
În anul 2009 expoziţia publică se închide pentru a se demara un ambiţios proiect de modernizare, iar reinaugurarea muzeului are loc în septembrie 2011, după o investiţie de circa 13 milioane de euro, realizată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional.
După modernizare, cele 2.000 de exemplare de animele naturalizate sunt expuse în mediul lor natural recreat, alături de vecinii sau duşmanii lor, în ipostaze cât mai apropiate de habitatul real.
Muzeul Antipa a devenit astfel unul dintre cele mai fascinante locuri de vizitat din Bucureşti, o impresionantă călătorie prin timp şi prin ţările lumii, de la naşterea Universului până astăzi, care istoriseşte celor mici şi celor mari, deopotrivă, tainele apariţiei şi evoluţiei diverselor forme de viaţă pe care le întâlnim la tot pasul.
Fotografii din arhiva personală, decembrie 2016
