Centrul de cercetare Imec a prezentat miercuri, la Anvers, o nouă tehnologie wireless care măsoară mișcările oculare bazate pe electro-oculografie (EOG). Tehnologia poate fi integrată într-o pereche standard de ochelari și poate spori experiențele realităților augmentate și virtuale. De asemenea, aceşti ochelari vor fi folosiţi în studiile clinice pentru diagnosticarea mai rapidă a unor boli precum Alzheimer și Parkinson. Potrivit Institutului de Microelectronică și Componente din Louvain, ochelarii pentru realitatea augmentată și virtuală care pot urmări activitățile ochiului există deja. Totuşi, ei utilizează camere scumpe, nu sunt capabili să detecteze mișcări foarte rapide și au nevoie de baterii mari deoarece consumă multă energie. Imec oferă ca soluție cinci electrozi polimeri mici montați pe un cadru clasic de ochelari de vedere. Aceşti electrozi detectează mișcările oculare fără ca persoana să-şi dea seama. Un algoritm le traduce apoi în comenzi virtuale: cu o mișcare laterală a ochiului se poate „trage” imaginea în jurul posesorului ochelarilor, în timp ce un simplu clipit provoacă o mișcare înainte. Aceşti ochelari pot detecta 256 mișcări pe secundă, de două ori mai mult decât cei care există deja pe piață. Ei au nevoie doar de o baterie mică, plasată în suport. Tehnologia a fost prezentată miercuri la Forumul Tehnologic Imec de la Anvers. /rcostea/ddaniela
(www.lalibre.be – 24 mai