La 25 februarie 1956, la Congresul al XX–lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, conducătorul sovietic Nikita Hruşciov a ținut un discurs “Despre cultul personalităţii şi consecinţele sale”, în care a denunțat abuzurile staliniste. Au fost criticate, în special, arestările şi execuţiile din cadrul armatei şi din eșaloanele superioare ale partidului. În discursul său, Hruşciov a atacat doar excesele regimului stalinist, reafirmând susținerea idealurilor comunismului. Chiar şi aşa, noua poziţie a liderilor sovietici a fost criticată de unele partide comuniste. Cele mai puternice divergenţe ideologice sovieticii le-au avut cu Partidul Comunist Chinez. Divergenţele s-au adâncit treptat, ajungându-se în 1961 la o ruptură între cele două partide comuniste. La toate întâlnirile internaţionale comuniștii chinezi atacau „grupul revizionist trădător al conducerii sovietice”. Certurile dintre sovietici şi chinezi au existat şi la nivelul organizaţiilor de tineret. Un martor al acestor dispute a fost Ştefan Bîrlea, care între 1962 – 1965 a fost preşedintele Uniunii Studenţilor Comunişti din România.
Certurile chino – sovietice s-au trasformat într-o amplă polemică şi o dispută internaţională. Asta a generat o dispută extraordinară şi în rândul organizaţiilor de tineret. Certurile, care erau la nivelul conducerilor de partid, se desfăşurau pe un ton violent, uneori chiar nepoliticos. Îmi amintesc că într-o stenogramă ni s-a prezentat scrisoarea pe care chinezii o trimiteau ca răspuns la o scrisoare a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, şi care începea cam aşa : “Stimaţi tovarăşi, am primit scrisoarea dumneavoastră. Tonul dumneavoastră grosolan ….” Şi pe urmă începea să descrie poziţiile lor cu cuvinte destul de respingătoare. Iar la organizaţiile de tineret tonul era mult mai violent. Cum noi eram dirijaţi de partid să susţinem încetarea polemicii, chinezii ne considerau apropiaţi faţă de ei şi încercau să ne explice poziţia lor. Am participat la multe seminarii internaţionale, în fel de fel de ocazii m-am întâlnit cu secretarii din conducerea UTM-ului de la chinezi. A culminat cu un Congres al Uniunii Internaţionale a Studenţilor – pe vremea aceea eram preşedintele Uniunii Studenţilor – ţinut la Sofia cam prin 1962 sau 1963. La acest congres participau delegaţii din ţările socialiste şi din unele ţări capitaliste…. membre ale Uniunii Internaţionale a Studenţilor, Propuneau chinezii o anumită solutie, ruşii săreau imediat şi veneau cu o altă propunere. Şi când propuneau ruşii o chestiune, săreau chinezii. Şi traducătorul lor se scula imediat în picioare şi spunea : “Delegaţia chineză respinge categoric….”…Şi pe urmă începea să tragă cu poziţia lor împotriva ruşilor. La fel, dacă intervenea o delegaţie est europeană. Răspundea şefa delegaţiei chineze şi translatorul traducea exact. Fata şedea pe scaun, şi îi spunea în chineză şi translatorul se ridica în picioare şi începea : “Delegaţia chineză respinge categotic afirmaţiile defăimatoare, iresponsabile ale delegatului care este un lacheu al ruşilor … Astea provin de la Kremlin, de la ăştia care doresc să dezorganizeze, să stăpânească lumea”. Vă spun, orice fel de expresie era posibilă. Se aşeza chinezul jos, imediat delegaţia sovietică ridica mâna şi traducătorul lor se ridica în picioare: “Delegaţia sovietică respinge categoric intervenţia mârşavă a delegaţiei chineze!”. Noi eram neutri, ne mai ridicam din când în când şi rugam şi pe chinezi şi pe tovarăşii sovietici să păstreze un ton potrivit, că asta nu-i o problemă care ne interează pe toţi, să se întâlnească să o discute…Aveam o poziţia de mediere în treaba asta. În contextul ăsta, Abagiev, primul secretar al Comitetului Central UTM din Bulgaria, a cerut o întrunire cu delegaţia noastră. Ne-a poftit frumos la un lichior de trandafiri, cum aveau ei, cu bunătăţi pe masă, ca să fie aşa un gest prietenesc. Şi, ne-a spus: “Tovarăşi, noi suntem vecini, vă apreciem pe voi”…şi aşa mai departe. “Vă rugăm să facem în aşa fel încât să stingem conflictul ăsta”… dar era pe poziţia ruşilor. “Tovarăşii sovietici au dreptate în diverse lucruri. Tovarăşii chinezi fac la congresul ăsta un tămbălău … Eu sunt de acord că se simt atacaţi, dar în acelaşi timp atacă şi ei. Vă rugăm pe voi să vă abţineţi să interveniţi în traba asta. Dimpotrivă, vă rugăm să vă revizuiţi şi voi poziţia, să nu-i mai criticaţi pe tovarăşii sovietici.” Evident, am dat imediat o telegramă acasă: “Am fost chemaţi de Abagiev şi ne-a spus problema asta…” Am primit imediat telefon să nu spunem nimic, să nu reacţionăm în nici un fel şi să aşteptăm la Sofia că vine Petre Lupu. Şi ne-am trezit cu el după câteva ore, pe la 2-3 noaptea, trimis direct de Gheorghiu Dej şi de Ceauşescu. Petre Lupu era şeful Secţie organizatorice a Comitetului Central. Şi am făcut o cuvântare pornind de la poziţia partidului nostru că noi nu recunoaştem pe nici unul ca fiind hegemon. Poziţia noastră a fost apreciată de marea majoritate a delegaţiilor pentru că o parte din delegaţiile occidentale erau socialiste, nu erau toate comuniste. Am încheiat congresul. La rezoluţia congresului au fost iarăşi bătăi foarte multe, pentru că fiecare dorea să introducă în rezoluţia congresului linia lui. A învins însă înţelepciunea. Ruşii au lăsat-o puţin mai moale. Probabil şi chinezii au primit ceva pe linia asta pentru că problemele divergente nu au fost tratate în rezoluţie.
În 1964, toamna, am participat la Moscova la un Forum mondial al tineretului şi studenţilor. Din partea României a participat o delegaţie a UTM [Uniunea Tineretului Muncitor] condusă de Petre Enache, care era prim secretar al Comitetului Central al UTM-ului. Eu eram tot preşedinte al Uniunii Asociaţilor Studenţilor.
Ruşii fiind acasă, au pregătit o parte împortantă din delegaţiile de tineret ca să-i susţină pe ei. Şi să-i atace pe chinezi. Şi când chinezii au vorbit la Forum, ruşii şi acoliţii lor s-au ridicat în picioare şi au început să strige la ei: “Ruşine! Ruşine! Ruşine!” “Pozor! Pozor! Pozor!” Ruşine chinezilor pentru că i-au atacat pe ruşi. Delegaţia română n-a aplaudat. Noi n-am spus nimic, nu ne-am ridicat în picioare am stat jos.
Iar în cuvântarea rostită de Petru Enache s-a atras atenţia că suntem îngrijoraţi de polemica care se poartă între cele două partide, între cele două ţări. Când am venit în ţară Ceauşescu ne-a spus: “Trebuia să vă duceţi la tribună să spuneţi: Nu admitem, condamnăm atitudinea asta!” Şi după încheierea forumului am fost invitaţi la recepţie care s-a dat în Sala Nouă a Kremlinului. A fost o recepţie cu mese la care stăteau delegaţiile şi o masă oficială la care au stat Hruşciov, Mikoian … Şi au început delegaţiile să rostească un toast. Se rostea la un microfon un toast scurt, închina paharul şi se duceau. Chinezii n-au fost la toast.
[Arhiva de istorie orală – Radio România. Interviu realizat de Octavian Silivestru, 2002]
