Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat că a avut o convorbire telefonică cu omologul său olandez, Stef Blok, cu care a discutat despre cazul doborârii avionului de linie malaezian în estul Ucrainei, în 2014, informează vineri agenţia rusă de ştiri TASS. Olanda a declarat anterior că acuză Rusia pentru doborârea avionului malaezian, iar guvernul olandez a emis un comunicat în care susţine că „este posibil” să ia decizia de a înainta cazul unei instanţe internaţionale. Serghei Lavrov a declarat că omologul său olandez nu a reuşit să îi ofere dovezi privind implicarea Rusiei în incidentul din 2014 din estul Ucrainei, subliniază TASS./mbaciu/dsirbu
REUTERS – 25 mai