Elicoptere, paraşutişti, MIG-uri Lancer şi tehnică militară de război pot fi admirate astăzi, în premieră, pe Valea Bârgăului din Bistriţa Năsăud, unde infanteriştii locali primesc vizita forţelor aeriene. E primul show aviatic din judeţ din ultimele decenii. Pentru detalii suntem acum în direct cu Cristiana Sabău, corespondenta Radio România Actualităţi: „250 de militari şi peste 35 de mijloce tehnice de luptă vor lua parte la activităţile comemorative şi festive ocazionate de Centenarul Marii Uniri pe Valea Bârgăului. Alături de militarii bistriţeni la eveniment participă piloţi şi paraşutiştii de la Forţele Aeriene Române, care au pregătit pentru astăzi un show aviatic inedit. Avioanele militare MIG-21 Lancer ale Bazei 71 Aeriene general Emanuil Ionescu vor survola Defileul Bărgâului începând cu ora 12:30, concomitent cu ceremonia militară de la Monumentul Eroilor din Prundu Bărgăului. În zonă îşi vor face apoi apariţia şi elicopterele militare IAR 330 Puma, din care paraşutiştii militri vor face un salt pentru a aduce la sol tricolorul naţional inscripţionat cu „România 100″. Evenimentul Centenarul Marii Uniri pe Valea Bărgăului este organizat de Ministerul Apărării Naţionale, Divizia 4 Infanterie Gemina, Baza 71 Aeriană Cămpia Turzii, în colaborare cu primăriile de pe Valea Bârgăului. După demonstraţiile militare, vor fi concerte de muzică de fanfară şi un spectacol folkloric”./dursache/menescu
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 mai)