Pentru câțiva dolari, americanii s-au lăsat ispitiți de somnul în aceste unități deschise la orice oră din zi şi din noapte. Locuitorii oraşului New York dorm puțin și sunt considerați mari consumatori de espresso sau cocktail-uri supervitaminizate. Dar, recent, în Orașul care nu doarme niciodată, această situaţie pare să se normalizeze după apariţia acelor aşa-numite „cabine pentru siestă”, al căror număr creşte vertiginos şi sunt extrem de benefice pentru sănătate. Pentru câțiva dolari, americanii pot închiria mici cabine de lemn, în orice moment al zilei sau al nopții. „Este foarte dificil să găsiți pace și liniște în New York”, spune Stacy Veloric de la compania Nap York. „Noi vrem să-i putem primi aici pe new-yorkezii epuizați”. Şi americanii chiar au nevoie de aşa ceva.Potrivit Centrului pentru Prevenirea Bolilor, o treime din ei nu dorm suficient, ceea ce provoacă îngrijorare cu privire la sănătatea și productivitatea lor la locul de muncă. Deocamdată, inovaţia nu seduce pe toată lumea, dar are deja câţiva fideli cum ar fi doamna Li, care îşi face zilnic siesta la YeloSpa. „Eu nu beau cafea, iar când sunt obosită, am nevoie să dorm puţin”, spune ea. Deci, în fiecare zi, ea intră într-o „cabină pentru siestă” și se trezește treizeci și cinci de minute mai târziu datorită unui „răsărit de soare simulat”. Prețul? 1 dolar sau 0,85 de euro pentru un minut de somn./rcostea/ddaniela

www.leparisien.fr – 30 mai