O echipă internaţională de cercetare a întocmit o hartă a ultimelor păduri virgine din Europa. Potrivit Universităţii Humboldt din Berlin, peste 1,4 milioane de hectare de astfel de păduri sunt înregistrate în 34 de ţări. Cercetătorii au publicat harta în revista „Diversity & Distributions”. „Faptul că în aceste păduri nu au păşit niciodată oameni este greu de imaginat”, spune Francesco Maria Sabatini. coordonatorul studiului. „Mai degrabă, în aceste păduri unde influenţa umană este foarte scăzută, procesele ecologice sunt încă în mare parte naturale”.
Harta arată că pădurile virgine din Europa pot fi găsite numai în regiuni îndepărtate. Acestea acoperă, în mare parte, numai zone foarte mici. Pădurile de conifere sunt în Scandinavia, în special în Finlanda. În multe alte zone ale Europei se află păduri de foioase, dar acestea se găsesc preponderent în sud-estul continentului. 89% din pădurile identificate sunt situate în zone protejate. „Pădurile în mare parte neatinse sunt ultimele locuri în care mai există multe specii ameninţate cu dispariţia”, avertizează Tobias Kümmerle, unul dintre autorii hărţii.
„În prezent, sunt tăiate multe păduri cu valoare ridicată de conservare, care se află în Munţii Carpaţi din România sau chiar în Balcani”, a spus Miroslav Svoboda, de la Universitatea de Ştiinţe ale Vieţii din Praga, Republica Cehă. În mod semnificativ creşte nevoia de bioenergie, dar în acelaşi timp există şi o exploatare forestieră ilegală. Pentru hartă, cercetătorii au evaluat mai multe seturi de date şi au lucrat cu sute de forestieri, experţi şi activişti neguvernamentali. Noua hartă va contribui la protejarea ultimelor păduri virgine, deoarece prezintă pentru prima dată distribuţia lor în întrega Europă./aionescu
(www.spiegel.de – 25 mai)
Ada Ionescu, RADOR