Procesele civile vor putea fi mai scurte, potrivit modificărilor operate de Senat la Codul de Procedură Civilă. Camera Superioară a modificat în total peste o sută de articole din acest document, care a fost votat ieri, după ce a primit săptămâna trecută aviz favorabil în Comisia specială privind Legile Justiţiei. Decizia finală aparţine însă deputaţilor, după cum relatează Amalia Bojescu.
Reporter: Parlamentarii din Comisia specială au făcut mai multe modificări la Codul de Procedură Civilă. Astfel, a fost eliminată obligativitatea asistării cetăţenilor de un avocat sau consilier juridic dacă aceştia vor să facă recurs. O altă schimbarea vizează scurtarea termenelor procesuale. Preşedintele Comisiei speciale, social democratul Florin Iordache, sublinia că, pe baza deciziilor Curţii Constituţionale şi a propunerilor formulate de CSM, Parchetul General, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de asociaţiile profesionale, au fost modificate 110 articole din Codul de Procedură Civilă.
Florin Iordache: Pentru simplul cetăţean era acea chestiune care viza posibilitatea de a fi obligatoriu sau nu asistat de către un avocat. Acea chestiune a fost eliminată. De asemenea procedura de filtru, astfel încât un proces să fie mai rapid şi să se desfăşoare potrivit normelor de drept.
Reporter: Modificarea Codului de Procedură Civilă a fost aprobată cu voturile PSD, ALDE şi UDMR. La dezbaterile din Comisia specială reprezentanţii PNL nu au fost prezenţi la votul final, iar deputatul USR Stelian Ion s-a abţinut. El şi-a explicat decizia prin faptul că în document sunt aticole aprobate care pun în dificultate cetăţenii cu credite.
Stelian Ion: Aceşti oameni care se văd executaţi silit au posibilitatea atacării titlului executoriu, pe calea contestaţiei la executare, acum a fost eliminată această posibilitate, vor putea să atace acele titluri executorii contractele bancare, în general pentru clauze abuzive, doar pe cale separată, vor trebui să pornească un proces separat.
Reporter: Senatul s-a pronuţat în calitate de primă cameră sesizată, votul decizional aparţine deputaţilor./atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 mai