Dirijorul austriac Friedrich Pfeiffer, care va participa la Festivalul de muzică Clasică în aer liber DescOPERĂ, ediția a III-a, ce se va desfășura în Rezervația Cultural – Naturală Orheiul Vechi, în perioada 15-17 iunie, a ajuns astăzi la Chișinău cu motocicleta, informează MOLDPRES.
Friedrich Pfeiffer a parcurs distanța de peste 1000 de km, dintre orașul Viena și satul Butuceni, cu acest mijloc de transport. La intrarea în municipiul Chișinău, acesta a fost întâlnit, la podul din cartierul Telecentru, de către o comunitate de bikeri moldoveni și condus în coloană până la Butuceni. Solicitat de agenția de presă moldoveană, Friedrich Pfeiffer a afirmat că decizia de a veni la Chișinău îi aparține și că a avut parte de o călătorie frumoasă. ”Pretutindeni am fost întâmpinat cu căldură, și în România, și în R. Moldova. Mă bucur că am ajuns cu bine și, după ce mă voi odihni, voi începe repetițiile pentru festival”, a mai spus dirijorul austriac.
La rândul său, Anatol Botnaru, gazda festivalului DescOPERĂ, a menționat că la celelalte ediții, el îl aducea pe dirijor cu automobilul de la Viena. „De data aceasta, Friedrich Pfeiffer mi-a spus: ”Vin cu motocicleta!”. Și a venit! Acum îl conducem la Butuceni. Sperăm să avem parte de un festival reușit, care va atrage mulți turiști și ne va promova țara”, a subliniat Anatol Botnaru.
Festivalul de muzică clasică în aer liber DescOPERĂ va demara, în acest an, cu lucrarea compozitorului german Carl Orff – cantata scenică Carmina Burana. Compoziția va răsuna pe promontoriul de la Butuceni, vineri, 15 iunie, începând cu ora 19.00 și va fi interpretată de soliștii Tatiana Costiuc (soprano), Sorin Lupu (tenor/România), Andrei Otean (bariton), precum și de Capela Corală Academică „Doina” (director artistic și prim-dirijor Ilona Stepan), acompaniați de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale sub bagheta dirijorului austriac Friedrich Pfeiffer.
În cea de-a doua seară, va fi prezentată opera în patru acte ”Nabucco” de Giuseppe Verdi, iar cea de-a treia seară a Festivalului va fi dedicată, tradițional, Regelui Valsului – Johann Strauss.
Festivalul DescOPERĂ face parte din campania de promovare a Moldovei ca destinație turistică „Fii Oaspetele Nostru” și este organizat sub egida brandului turistic de țară Pomul Vieții și a brandului național Vinul Moldovei. Oaspeții vor avea posibilitatea să viziteze siturile, mănăstirea, complexele rupestre creștine, muzeul și gospodăriile oamenilor care păstrează atmosfera secolelor trecute, dar și să participe la master-class-uri culinare inedite, pregătite de gazdele evenimentului./abuzoian
(www.moldpres.md – 30 mai)