Franţa a interzis difuzarea meciurilor Cupei Mondiale pe ecrane uriaşe instalate în spaţii publice dacă nu sunt asigurate măsuri speciale de securitate. Ministrul francez de interne, Gerard Collomb, a declarat că transmisiunile pe ecrane uriaşe vor fi permise numai dacă s-au luat măsurile necesare de precauţie, inclusiv instalarea ecranelor în zone publice securizate unde detaşamentele de poliţie pot avea acces rapid. „Fac apel la edili şi susţin că nu pot fi organizate zone pentru fani cu ecrane uriaşe în spaţii publice. În contextul actualelor ameninţări teroriste, vor fi aplicate măsurile obligatorii stabilite pentru Campionatul European de Fotbal din 2016”. Cupa Mondială va avea loc între 14 şi 15 iulie în Rusia. Franţa s-a confruntat cu un val de atacuri cu cuţite şi arme de foc în ultimii ani, soldate cu moartea a 246 de persoane din 2015 până acum./mbaciu/dsirbu
EURONEWS – 31 mai