Aproximativ 40 de milioane de lei vor fi alocate de Agenţia Naţională de Cadastru pentru înscrierea Rezervaţiei Delta Dunării în Registrul de cadastru. Măsura va ajuta la realizarea de investiţii în zonă. Corespondentul RRA Irinel Călin explică.
Reporter: Deşi este considerată perla turismului românesc şi se află integral în patrimoniu UNESCO, Delta Dunării are la acest moment mai puţin de 15% din suprafaţa înregistrată în Cartea funciară, afirmă Radu Codruţ Ştefănescu, preşedintele director general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.
Radu Codruţ Ştefănescu: Din 575.000 de hectare cât înseamnă rezervaţia Deltei Dunării, doar 83.000 de hectare sunt înregistare în sistemul integral de cadastru şi Carte funciară. Vor fi alocate în jur de 40 de milioane de lei pentru realizarea înregistrării sistematice, sperăm noi, până în 2020.
Reporter: Nu doar pentru Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, beneficiară a celor 40 de milioane de lei, este utilă încadastrarea Deltei, ci şi pentru cei care vor putea în viiitor dezvolta aici infrastructură cu fonduri europene.
Radu Codruţ Ştefănescu: Beneficiul pentru omul de rând este că, atunci când ai titlu de proprietate, poţi să impotechezi, poţi să vinzi, poţi să faci absorbţie de fonduri europene, poţi efectiv să transformi acea hârtie într-un activ.
Reporter: A mai spus preşedintele director general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Mai mult de jumătate din terenurile din Delta Dunării înregistrate în prezent în Cartea funciară aparţin Consiliului Judeţean Tulcea, care le-a concesionat unor fermieri de la care încasează anual redevenţe./aburtica/atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 iunie