Un băiat de nouă ani din Strasbourg (Haut-Rhin), cu un caracter puternic, a decis miercuri, 30 mai, să-l sancţioneze pe tatăl său cu o fugă destul de amuzantă. Totul a început când tatăl a fost chemat la școală pentru problemele comportamentale ale fiului său. Acesta a decis să-l pedepsească. Nemulțumit de atitudinea tatălui, copilul nu s-a dus la școală a doua zi și a luat trenul pentru a se duce la mama lui la Saint-Etienne (Loire), 500 km mai la sud.
Astfel, el s-a dus la gara din Strasbourg și s-a urcat într-un TGV spre Marsilia. Trei ore mai târziu, fără a fi văzut de agenții SNCF, el a coborât la Lyon. Cunoscând în mod vizibil ruta, s-a urcat apoi într-un TER. Mai mulţi pasageri l-au remarcat, dar copilul a reușit să le scape printre degete controlorilor şi a ajuns la Saint-Etienne. La destinație, inteligentul puşti s-a urcat într-un tramvai. Fuga sa a luat sfârşit când o patrulă de poliţie l-a recuperat. Poliţiştii au anunţat familia și i l-au predat mamei. Poliția din Loire a ţinut să sublinieze şiretenia şi curajul de care a dat dovadă micul fugar. Iar tatăl lui poate că nu se mai aventura să-l pedepsească din nou…
(www.actu.fr – 4 iunie)/rcostea/vdraguta