Fondul Monetar Internaţional a ajuns la o înţelegere cu Argentina pentru un împrumut de tip stand by în valoare de 50 miliarde de dolari. Argentina a întârziat să îşi plătească datoriile anterioare acum 17 ani, dar guvernul susţine că istoria nu se repetă întotdeauna. Corespondenţii BBC transmit că Argentina ar putea împrumuta mai mulţi bani decât ar fi sperat. La începutul negocierilor, acum o lună, oficialii au declarat că vor în jur de 30 miliarde de dolari, iar împrumutul anunţat miercuri seară este de 50 miliarde de dolari. Aceşti bani vor reasigura investitorii că Argentina va continua cu reformele economice. Guvernul va trebui însă să se mişte mai repede decât era prevăzut iniţial şi să îşi echilibreze bugetul până în 2020, cu un an mai devreme decât promisese./aboboc/dsirbu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 iunie