Liderii europeni prezenţi la summitul G7 au respins propunerea preşedintelui american pentru reintegrarea Rusiei în această structură

Liderii europeni prezenţi la summitul G7 din Canada au respins propunerea preşedintelui american, Donald Trump, pentru reintegrarea Rusiei în această structură. Franţa, Germania, Marea Britanie şi Italia s-au referit, însă, şi la posibilitatea stabilirii unui dialog cu Moscova, o concesie făcută noului premier italian, Giuseppe Conte, după cum comentează presa internaţională. Pe de altă parte, după prima zi de discuţii, preşedinţii Statelor Unite şi Franţei s-au arătat satisfăcuţi de progresele înregistrate în subiectul sensibil al relaţiilor comerciale. Donald Trump, care se va întâlni, săptămâna viitoare, la Singapore, cu liderul nord-coreean, Kim Jong-un, va pleca înainte de încheierea summitului G7 şi va lipsi, cel mai probabil, de la discuţiile pe tema schimbărilor climatice, un alt punct de discordie între europeni şi americani. Corespondentul Radio România la Washington, Doina Saiciuc, relatează.
Reporter: Amabilităţile schimbate de gazda reuniunii G7, primul ministru canadian, Justin Trudeau, şi preşedintele Trump nu au trădat nimic din animozităţile ultimelor două zile privind războiul comercial, expus pe Twitter, între liderul de la Casa Albă şi ceilalţi lideri ai grupului celor mai mari economii ale lumii. Preşedintele Trump a promis că nu va capitula în problema tarifelor asupra importurilor de aluminiu şi oţel, iar preşedintele francez, Emmanuel Macron, a acuzat, ca şi primul ministru Trudeau, că preşedintele Trump impune tarife ilegale şi ofensatoare. Cert este că preşedintele Trump, deja izolat la reuniunea G7 din Canada, i-a surprins, odată în plus, pe ceilalţi lideri atunci când a propus ca Rusia să revină în grupul celor 7, 7+1, deci, şi aceasta poate pentru că unii au început deja să vorbească despre G6+1, accentuând poziţia singulară a preşedintelui Trump.
Donald Trump: Nu contează cum îl numiţi. Obişnuia să fie G8, pentru că Rusia era acolo. Acum eu iubesc ţara noastră, am fost cel mai rău coşmar al Rusiei, dar, acestea fiind spune, Rusia ar trebui să fie în această reuniune. De ce avem o reuniune fără ca Rusia să fie în ea? Aş recomanda ca Rusia să fie parte a reuniunii. Vă place sau nu, poate să nu fie corect politic, dar avem o lume de condus. Iar la G7, care obişnuia să fie G8, au respins Rusia. Ar trebui să lase Rusia să se întoarcă, pentru că ar trebui să avem Rusia la masa negocierilor./asalar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 iunie