Românii îşi vor putea plăti la CEC de săptămâna viitoare, toate taxele şi impozitele datorate Fiscului. Banca nu va percepe comisioane până la sfârşitul anului. Singura condiţie este ca plătitorii să fie deja înregistraţi în Spaţiul Privat Virtual. Guvernul anunţă că este vorba despre taxe datorate de persoane fizice, dar şi despre taxele de paşaport. Ce alte decizii a luat ieri Executivul, ne spune redactorul nostru, Andrei Şerban.
Reporter: Purtătorul de cuvânt Nelu Barbu a precizat că miniştrii au adoptat o hotărâre de guvern privind normele metodologice de aplicare a ordonanţelor care simplifică legislaţia în domeniul achiziţiilor publice în sensul eliminării blocajelor. Miniştrii au mai stabilit şi condiţiile în care se va lansa emisiunea de titluri de stat Centenar. Dobânda este de 4% pe an, iar titlurile pot să fie cumpărate de la poştă şi de la trezorerii. Informaţii suplimentare au fost oferite de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.
Nelu Barbu: Răscumpărarea titlurilor se va putea face în orice moment pe Bursă şi evident, instrumentul are o serie de beneficiii. În primul rand impulsionarea economisirii în pofida consumului, acordarea unei dobânzi net superioare cele din sistemul bancar, undeva la peste 4% pe an, dobânda pentru titlurile de stat nu se impozitează, statul garantează integral contravaloarea acestor titluri de stat, indiferent de sumă şi prin aceste titluri de stat se pot garanta creditele pentru investiţii pentru construcţii.
Reporter: Nelu Barbu a mai spus că executivul a adoptat şi o ordonanţă de urgenţă privind creşterea absorţiei fondurilor europene în domeniul mobilităţii urbane. Marile oraşe vor folosi bani europeni pentru a cumpăra noi miljoace de transport în comun şi microbuze şcolare./mnecula
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 iunie