Traian Vuia vizionarul
“Eu nu lucrez pentru gloria mea persoană, ci lucrez pentru gloria geniului uman”, a spus Traian Vuia, doctorul în științe juridice care, pasionat de zbor mai mult decât de legi, a reuşit la începutul secolului XX primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, înălţat prin propria forţă. Mai inventaseră ceva asemănător frații americani Wright, dar ei își ridicaseră mașina de zbor cu ajutorul altor vehicule, prin tracțiune sau char catapultare. Încă din februarie 1903, Traian Vuia prezentase la Academia de Ştiinţe din Paris proiectul unui aeroplan-automobil, din păcate proiect respins. După trei ani a putut înfăţişa publicului avionul Vuia I cu care, la 18 martie, a reuşit o primă decolare şi a zburat pe o lungime de 12 m, la o înălţime de aproximativ 60 cm. A fost primul zbor mecanic autonom din lume. Au urmat zboruri şi încercări cu aparatul Vuia II, în 1907.
Într-un interviu înregistrat în 1966 la Muzeul Militar Național, generalul aviator Gheorghe Negrescu, pilotul cu al treilea brevet obținut în țara noastră, vorbea cu admirație despre rolul lui Traian Vuia în istoria aviației românești și mondiale.
“Descoperirea motorului cu explozie naşte nădejdea că realizarea zborului mecanic nu este departe. Acuma vine rolul şi acţiunea inspiratorilor, a inventatorilor maşinilor zburătoare. Unul din primii inspiraţi care a arătat oamenilor metoda de a învăţa să zboare a fost germanul Otto Lilienthal care, construindu-şi un planor cu care se arunca în gol spre a imita zborul păsărilor în scoborâre, după vreo două mii de aruncări în aer Otto Lilienthal se omoară, în 1896, dar învăţămintele rămase de la el nu sunt fără folos.
Pe lângă aceşti inspiraţi stă şi românul Traian Vuia, alături de care trebuie situat şi Aurel Vlaicu care, odată cu Vuia, fiind convins de putinţa zborului omenesc, a conceput maşini de zburat care, ca toate cele realizate în această epocă, nu sunt decât planoare cu motor. Traian Vuia este cel care are viziunea că numai prin aparate mai grele decât aerul se va rezolva problema cuceririi aerului, punându-şi această convingere în memoriul pe care l-a înaintat în 1903 Academiei de Ştiinţe din Paris, pentru ca la 18 martie 1906 să execute prin mijloace de la bord, cu avionul conceput şi construit de el, primul salt de la pământ, la Montesson de lângă Paris.
Că în istoria aviaţiei universale Santos-Dumont este considerat ca primul om zburător, deşi zborul său are loc în septembrie 1906, deci șase luni după Vuia, aceasta este datorit faptului că Santos-Dumont a avut grijă ca la încercarea sa să fie aduşi oficial delegaţi ai Aeroclubului Franţei care au consemnat evenimentul printr-un proces verbal oficial. Dar dacă formalitatea aceasta nu a fost făcută de Vuia, presa tehnică din acea epocă a înregistrat şi semnalat încercarea reuşită a lui Vuia de la 18 martie 1906, aşa că faptul în sine este recunoscut şi stabilit complet acum. […]
Alţi inspiraţi în Franţa, ca Farman, Blériot şi din alte ţări occidentale reuşesc în decada ‘900-‘910 să zboare, dar omenirea era încă nedumerită dacă aerul este sau nu cucerit de aparate mai grele ca aerul. Până la 25 iulie 1909, când Blériot reuşeşte să treacă în zbor Canalul Mânecii, după ce câteva zile înainte un avion, Antoinette [condus de Latham] eşuase în această tentativă. Trecerea în zbor a Canalului Mânecii a lui Blériot îi aduce acestuia celebritatea, iar omenirii credinţa şi convingerea definitivă că aerul a fost în adevăr cucerit.
De la această dată, 25 iulie 1909, aviaţia merge mereu progresând şi în majoritatea ţărilor aviaţia începe să se dezvolte, intrând în o nouă fază, aceea de utilizare a avionului în scopuri practice. Blériot a fost acela care a fost primul om [care a zburat], văzut în România. El a fost adus de un grup format din membri ai Automobil Clubului să zboare și s-a manifestat la 18 octombrie 1909 pe hipodromul de la Băneasa. A fost una dintre zilele cele mai înălţătoare pentru poporul românesc şi succesul a fost extraordinar de mare în faţa zborurilor acestui titan al aerului. Astfel, în această primă fază de născocire a maşinii zburătoare mai grea ca aerul, care se situază în prima decadă a secolului al XX-lea, adică între 1900 şi 1910, neamul românesc s-a înscris şi el ca operator al cuceririi aerului cu maşini mai grele ca aerul, cu trei gânditori, cu trei inspiraţi care aduc fiecare în felul său aportul lor în realizarea acestei epocale cuceriri. Ei sunt: Traian Vuia, Aurel Vlaicu şi Henri Coandă.”
