România a găzduit, la Bucureşti, Conferinţa ministerială a Forumului Salzburg

România, în calitate de preşedinte în exerciţiu, a găzduit, timp de două zile al Bucureşti, Conferinţa ministerială a Forumului Salzburg. La finalul lucrărilor, statele membre au adoptat o declaraţie comună privind priorităţile în domeniul securităţii. Ţara noastră, prin Ministerul de Interne, a propus standardizarea modului de analiză a informaţiilor şi extinderea mandatului poliţiştilor detaşaţi şi în alte state unde există comunităţi. Astfel, ofiţerii de poliţie de aceeaşi naţionalitate cu membrii comunităţii vor putea desfăşura misiuni de prevenţie pe teritoriul altor ţări membre, în cooperare cu forţele de ordine locale. România deţine preşedinţia Forumului Salzburg din ianuarie, pentru un mandat de şase luni. Forumul a fost fondat la iniţiativa Austriei, în anul 2000 şi funcţionează ca un parteneriat pentru securitate şi cooperare în Europa Centrală şi de Sud-Est, după cum ne-a relatat reporterul nostru Cătălin Ttrandafir./aionescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -15 iunie