O nouă formulă de tratament destinată adulţilor cu diabet zaharat de tip II a fost lansată, astăzi, pe piaţa românească. Medicamentul presupune o singură administrare zilnică. Se realizează, astfel, un control eficient atât al glicemiei matinale, înainte de masă, cât şi al glicemiei după masă. Noua terapie se adresează pacienţilor care nu reuşesc să atingă ţinta de control glicemic cu tratamenul lor actual, fie că este vorba de medicamente antidiabetice orale sau insulină bazală.
Profesor doctor Romulus Timar, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice: Acest medicament vine să asocieze într-o injecţie două medicamente diferite. Unul dintre ele, o insulină bazală, iar celălalt este o moleculă a unui medicament care determină, pe de-o parte, modularea secreţiei de insulină şi glucagon, în funcţie de glicemie, iar, pe de altă parte, acţionează şi la nivelul centrului saţietăţii şi la nivel gastric, scăzând consumul de alimente. Asocierea celor două şi introducerea precoce în tratament va duce la un control glicemic precoce şi bun. Acest medicament face ca riscul de hipoglicemie să fie scăzut.
Realizator: Terapia a fost introdusă în lista de medicamente oferite în regim gratuit populaţiei şi va putea fi prescrisă foarte curând de medicii specialişti, după aprobarea şi publicarea protocoalelor terapeutice aflate, în prezent, în dezbatere publică, transmite reporterul RRA Marilena Frâncu./ilixandru/asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 iunie