Lansarea proiectului „Piatră și foc”

Asociația SINAPTICA – Mehedinți anunță începerea proiectului cultural „Piatră și foc”, realizat în parteneriat cu Primăria Podeni – Mehedinţi, Complexul Muzeal Național ASTRA și Institutul Național al Patrimoniului. Proiectul cultural este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, se derulează între 15 iulie și 15 noiembrie 2018 şi are drept scop oferirea de soluții pentru regenerarea unui mesteșug rar, aflat pe cale de dispariție, cel al vărăritului. Proiectul face parte din programul „Gazde bune în case bătrâne”, dezvoltat și implementat de Asociația SINAPTICA. Pe durata proiectului vor fi reconstituite două cuptoare de ars varul și vor fi reparate două case tradiționale, folosind tehnici de construcție bazate pe var, în comunele Podeni din județul Mehedinți și Blăjeni din județul Hunedoara. Reconstituirea cuptoarelor de ars varul și repararea caselor tradiționale se vor realiza în timpul a două tabere de voluntariat, în perioadele 16-25 iulie 2018 și 3-12 septembrie 2018. Persoanele interesate să participe la aceste tabere se pot înscrie folosind formularele disponibile la adresele https://goo.gl/QTFJ7a și https://goo.gl/cPrzhk. Au prioritate studenții la arhitectură, etnografie sau ingineria construcțiilor.

Mai multe despre proiectul „Piatră și foc” puteţi afla de pagina web a Asociaţiei SinapticaMehedinți http://www.sinaptica.ro/piatra-si-foc şi de pe pagina de Facebook a proiectului: https://web.facebook.com/piatrasifoc/ .

Pentru informații suplimentare: Pîrvu IONICĂ, manager de proiect 0723.99.66.57 pirvu.ionica@sinaptica.ro