Motto: „Deseori am avut ocazia să observ în ce fel cuvintele, când sunt cântate, pot avea mai multă forță decât atunci când sunt vorbite. Lucrând în teatru pe texte din tragedia antică, am putut constata impactul direct, total, asupra spectatorilor, al incantației și sonorităților limbii vechi grecești. Lucrând în operă, am simțit la fiecare repetiție puterea muzicii de a transmite atât prin voce, cât și prin instrumente, o stare care instantaneu mă transportă într-o altă lume” – Andrei Şerban
Joi, 21 iunie, regizorul de teatru şi operă, scriitorul şi profesorul Andrei Şerban împlineşte 75 de ani. Profesionist universal, el a reușit să pună în scenă spectacole de teatru și operă în 39 de țări, fiind un ambasador pe care România ar trebui să-l aprecieze la adevărata lui valoare. Este considerat cel mai important regizor român din a doua jumătate a secolului al XX-lea, manifestând o extraordinară capacitate de a surprinde viziuni, un creator liber pornit întotdeauna să abordeze o piesă cu toată inventivitatea, un artist de excepţie care a pus în valoare personaje cu o deosebită originalitate şi îndrăzneală. Andrei Şerban este şi unul dintre puţinii regizori care, în anii ’80, a fost capabil să scoată opera din stereotipii, viziunea sa originală făcând din acest gen artistic, unul foarte apreciat. A ştiut, ca nimeni altul, să ţină iubitorii teatrului în permanentă aşteptare, căutînd mereu forme originale, drumuri neumblate, idei regizorale moderne, ingenioase, mai mereu riscante. Viaţa sa remarcabilă a fost trăită, în principal, într-o pendulare între două lumi diferite – România şi America – , dar şi între genuri şi activităţi diferite realizate cu un remarcabil devotament – între teatru şi operă, între regie şi pedagogie.
Andrei Şerban s-a născut la 21 iunie 1943, la Bucureşti, din tată ardelean şi mamă grecoaică. Tatăl său, Mihai George Visarion Şerban, cu rădăcini într-o veche familie românească din Chioar, studiase Dreptul la Leipzig, fusese director al Băncii Regale şi apropiat al lui Iuliu Maniu. După venirea comuniştilor, dat afară din avocatură, este constrâns să lucreze ca fotograf, dar îşi împlineşte astfel un vis din copilărie, de aplecare spre arte. Mama sa, Elpis, profesoară de limba română, provenea dintr-o familie de negustori greci din Tulcea.
Încă din copilărie, Andrei Şerban se amuza făcând teatru cu marionete confecţionate de el sau dirijând în oglindă simfonii imaginare, aşa cum îl văzuse pe dirijorul celebru Arturo Toscanini, pe care îl admira enorm, neştiind că asta îl va aduce, peste ani, foarte aproape de scena lirică, devenind unul din cei mai mari regizori (şi) de operă.
Copilului şi adolescentului Andrei Şerban i-au plăcut istoria şi latina, recita cu pasiune versuri din Ovidiu, experimenta puterea vibraţională a cuvintelor, încerca tot timpul să construiască alte realităţi, tocmai de aceea ştiinţele exacte, cifrele, i se păreau lipsite de căldură şi de emoţie, aşa cum mărturisea el mai târziu.
Atracţia lui Andrei Şerban pentru teatru a început din clasa a VII-a, când a regizat „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, după care, în clasa a XI-a a regizat „Năpasta” şi a jucat rolul lui Ion Nebunul.
Deşi tatăl său l-a îndreptat spre Litere sau Filosofie, el a avut o altă pasiune, iar după admiterea la facultatea de teatru a ales actoria. Ion Finteşteanu şi Sanda Manu, profesorii săi, au identificat însă un talent mai mare decât cel de actor şi l-au îndrumat spre regie.
În anul 1968, a absolvit Institutul de Teatru şi Cinematografie din Bucureşti, secţia Regie, la clasa Radu Penciulescu.
Debutează la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ cu spectacolele „Arden of Feversham”, de un autor englez anonim din secolul al XVI-lea, „Iulius Cezar” de Shakespeare, „Omul cel bun din Siciuan” de B. Brecht, iar la Bucureşti, s-a remarcat cu montarea spectacolului „Iulius Cezar”, de Shakespeare, la Bulandra – o piesă care îi va aduce numeroase premii la concursurile internaţionale de teatru.
La Teatrul Nottara, a debutat cu piesa „Omul care s-a transformat în câine”, după Osvaldo Dragun, un spectacol fără decor, complet revoluţionar, fiind pentru prima dată când s-a jucat pe o scenă românească fără vreun decor, fără elemente de butaforie.
Au urmat apoi turnee la Zagreb şi la Wroclaw, unde s-a întâlnit cu polonezul Jerzy Grotowski, unul dintre cei mai mari regizori şi teoreticieni ai secolului XX, a cărui gândire a revoluţionat întreaga lume teatrală.
Printre piesele puse în scenă în România, în această perioadă, se află „Ubu Roi”, în timpul studenţiei, în anul 1966, sau „Jonah” (1969).
În anul 1969, este invitat de Ellen Stewart, director al companiei „La MaMa”, în SUA, la New York, cu o bursă Ford. Andrei Şerban avea să înceapă o spectaculoasă carieră, care l-a purtat spre succese răsunătoare, pe cele mai mari scene ale lumii, în compania marilor vedete din lumea teatrului şi operei. A obţinut un succes imediat, în urma căruia Peter Brook îl invită la Centrul său de cercetări teatrale din Paris, unde Andrei Şerban colaborează la realizarea mai multor spectacole.
Ca regizor, a pus în scenă spectacole de teatru şi operă în nu mai puţin de 39 de ţări.
În SUA, timp de 20 de ani, a fost asociat cu Robert Brustein”s American Repertory Theatre Company. A lucrat, de asemenea, cu La MaMa Theatre, the Public Theatre, Lincoln Centre, Circle in the Square, Yale Repertory Theatre, the Guthrie Theatre, A.C.T. si cu New York City, Seattle şi Los Angeles Opera.
În Europa, a lucrat pentru Operele din Paris, Geneva, Viena şi Bologna, cu Welsh National Opera, Covent Garden, Théâtre de la Ville, Helsinki Lilla Teatern, Teatrul Naţional Bucuresti, La Comédie Française, iar în Japonia a pus în scenă spectacole pentru Shiki Company of Tokyo.
În cei 20 de ani, de la teatru dramatic, cunoscînd fascinaţia teatrului de păpuşi, ajunge la musical şi operă. Titlurile spectacolelor sale sunt absolut impresionante: „Măsură pentru măsură”, „Medeea”, „Electra”, „Opera de trei parale”, „Livada cu vişini”, „Maestrul şi Margareta”, „O, ce zile frumoase !”, „Pescăruşul”, „Evgheni Oneghin”, „Flautul fermecat”, „Traviata”, „Nunta lui Figaro”, „Trei surori”, „Unchiul Vanea”, „Aida”, „Trubadurul”, „Turandot”, „Norma”, „Fidelio”, „Avarul”, „Cneazul Igor”, „Rigoletto”, „Otello”, „Oedipe”, „Îmblînzirea scorpiei”, „Neguţătorul din Veneţia”, „Hamlet”, „Richard al III – lea” şi multe altele.
A revenit în România după evenimentele din decembrie 1989, în 1990 a regizat „Trilogia Antică”, piesă considerată drept cea mai originală punere în scenă a tragediei greceşti a sfârşitului de secol XX, iar între anii 1990-1993 a ocupat funcţia de director general al Teatrului Naţional din Bucureşti.
Andrei Şerban a fost şi este şi profesor la universităţi de prestigiu din întrega lume, precum Yale School of Drama, Harvard University, Le Conservatoire de Paris, Stockholm Dramatic School, Theatre School of Tokyo, University of California din San Diego, Pittsburgh Theatre Institute and San Francisco State University, Carnegie-Mellon, Sarah Lawrence, A.R.T. Institute for Advanced Theatre Training Director al Oscar Hammerstein Centre for the Performing Arts at Columbia University, New York, din 1992, sau Paris Conservatoire d”Art Dramatique.
A fost invitat la numeroase festivaluri internaţionale de teatru, precum cele de la Milano, Paris, Sao Paolo, Salzburg şi Edinburg, a condus workshopuri în întreaga lume, i s-au dedicat cărţi şi studii serioase, emisiuni tv, la posturi prestigioase.
În anul 2007, editura Polirom i-a publicat volumul său autobiografic „O biografie”, iar în 2008, Editura Institutului Cultural Român i-a publicat, la Bucureşti, două volume fotografice de o calitate grafică excepţională, intitulate „Andrei Şerban – Călătoriile mele – Teatru şi Operă”.
A fost recompensat cu numeroase premii, disticţii şi onoruri, printre acestea fiind de menţionat Premiul „Best Performance” cu piesa „Şeful sectorului suflete”, scrisă de Alexandru Mirodan, cu ocazia Festivalului Internaţional Studenţesc de la Zagreb – în 1965, Obie Awards ori Tony Award. A obţinut Premii la Festivalurile de la Avignon, Shiraz şi Belgrad, în anul 1977 a fost nominalizat la premiile „Tony“ pentru spectacolul „Livada cu Vişini“, după textul lui Anton Cehov, şi cu Meryl Streep, în rolul „Duniaşa“, iar în 1999 a fost laureat cu premiul Societăţii Regizorilor de Teatru şi Coreografilor „George Abbott“, pentru impactul major avut în teatru în ultimii 20 de ani.
În decembrie 2008, a primit Ordinul Steaua României în Grad de Mare Cruce, la Paris, distincţia fiindu-i înmânată de ambasadorul României de atunci, Teodor Baconschi, cu ocazia prezentării spectacolului „Spovedanie la Tanacu” în capitala Franţei.
A fost onorat cu trei titluri de Doctor Honoris Causa, printre acestea aflându-se cel acordat de Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, la 26 octombrie 2012 şi cel al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
În 2012, Andrei Şerban a fost răsplătit de către Primăria Municipiului Iaşi, în cadrul „Serii Valorilor”, „pentru promovarea valenţelor culturale ieşene şi colaborarea excepţională cu Opera Naţională Română Iaşi”, iar în 2013, în cadrul Galei Premiilor Operelor Naţionale (ediţia I), el a câştigat premiul pentru cea mai bună regie.
El este şi Cetăţean de onoare al municipiului Iaşi, titlu acordat în anul 2015.
Andrei Şerban a fost şi a rămas şi un sprit critic, atacând, uneori violent, montări în care rolul regizorului se rezuma la a alcătui distribuţii, ori actorii care apelau la diferite trucuri ieftine, dramaturgii fără idei, managerii demodaţi sau criticii superficiali.
Andrei Şerban este căsătorit cu Alexandra Plattenberg, care provine dintr-o veche familie aristocrată germană, ei cunsocându-se la premiera unei opere pe care el a montat-o la Geneva. Cei doi au împoreună doi copii, pe Nicolas, specialist în Business şi pe Antony, absolvent de Drept.
