Un pompier de la ISU Cluj a fost rănit uşor, după ce o cutie suspectă, aflată lângă maşina sa, a explodat

Un pompier de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Cluj a fost rănit uşor astăzi după ce o cutie suspectă, aflată lângă maşina sa, a explodat. După cum transmite corespondentul RRA, Claudiu Pădurean, deflagraţia s-a produs atunci când bărbatul, care ieşea din tura de serviciu, a atins cutia în cauză. El a suferit răni uşoare pe mâini şi pe faţă şi a fost transportat la spitalul judeţean pentru investigaţii medicale.Cazul este cercetat de mai multe servicii specializate. La faţa locului sunt prezenţi poliţişti de investigaţii criminale şi din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, criminalişti, precum şi Grupa pirotehnică din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale. De asemenea, a fost solicitată expertiza Serviciului Român de Informaţii./pvelisar/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 iunie)