Întrevederea dintre preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său american, Donald Trump, va avea loc la Helsinki, luni, 16 iulie, la ora 13:00, ora locală, (ora locală coincide cu ora Moscovei) şi se va desfăşura la Palatul Prezidenţial, situat chiar în centrul capitalei finlandeze – a declarat consilierul prezidenţial rus Iuri Uşakov. Uşakov le-a dezvăluit jurnaliştilor ruşi care este formatul acestei întrevederi.
„Întrevederea este programată pentru ora 13:00”, a menţionat Uşakov, amintind că Donald Trump va sosi mult mai devreme la Helsinki, iar Putin urmează să sosească luni în capitala Finlandei.
„Nu ştim exact cât vor dura discuţiile celor doi preşedinţi, din partea noastră nu există niciun fel de restricţii…”, a adăugat Uşakov. Consilierul prezidenţial a mai anunţat că „întrevederea celor doi preşedinţi va debuta în formatul ‘tete-a-tete’, fiind asistaţi doar de cei doi interpreţi, va urma un dineu de lucru”. „Apoi cei doi preşedinţi vor susţine o conferinţă comună de presă”, a adăugat Uşakov.
„Vor urma convorbirile ruso-americane în formatul unui dineu de lucru, la care vor participa şi unii membri ai delegaţiilor”, a mai spus preşedintele.
„Va urma conferinţa de presă comună”, a declarat Uşakov.
„În cadrul conferinţei, vor vorbi cei doi preşedinţi şi apoi liderii rus şi american vor răspunde la patru întrebări, câte două de fiecare”, a mai spus oficialul rus, menţionând că acesta este formatul clasic pentru o astfel de conferinţe de presă. Nu se va acorda atenţie formalităţilor legate de protocolul diplomatic, conform căruia toate aspectele sunt de regulă clar stabilite din timp.
„Chestiunea legată de locul desfăşurării întrevederii este una, care din punctul meu de vedere, nu preocupă nici partea rusă, nici cea americană”, a mai spus acesta.
„Înţelegerile referitoare la întrevederea de la Helsinki au fost stabilite în cadrul unei activităţi ample diplomatice, care a decurs în regim închis, ambele părţi au pus totul de acord şi au stabilit cum anume să se desfăşoare şi toţi s-au declarat mulţumiţi de rezultate”, a mai afirmat Uşakov.
Consilierul s-a referit şi la informaţiile apărute în presă, potrivit cărora anume Trump ar fi fost cel care a insistat ca formatul întrevederii ‘tete-a-tete’ să se desfăşoare în debutul summitului ruso-american.
„Toate acestea au fost stabilite şi răspund şi intereselor noastre, pentru că şi noi ne dorim ca summitul să debuteze anume în acest format”, a explicat Uşakov. Nu vor fi semnate documente, în finalul întrevederii. Putin şi Trump nu au programat să adopte documente, în finalul acestei întâlniri, dar ei pot formula anumite solicitări delegaţiilor care participă la acest summit.
„A fost luată decizia de a nu pune de acord textul comun al declaraţiei de presă şi astfel să li se ofere posibilitatea ca preşedinţii să decidă fiecare în parte dacă să existe un document comun sau să se limiteze la prezentarea rezultatelor în cadrul conferinţei de presă”, a completat Uşakov.
„Ultima variantă consider că este una mult mai realistă”, a susţinut consilierul prezidenţial rus.
Uşakov a adăugat că din delegaţia prezidenţială vor face parte consilieri şi experţi, dacă va fi necesar să se elaboreze un acord, un document sau unele documente comune.
Putin şi Trump preconizează să examineze o serie de aspecte economice, inclusiv construirea gazoductului Nord Stream 2. Uşakov a subliniat că poziţia SUA privind realizarea acestui proiect îngrijorează Federaţia Rusă, poziţia americană fiind neconstructivă şi contravine normelor de comerţ internaţional.
„Acest subiect este unul cheie şi pentru noi. Evident că ne îngrijorează poziţia SUA de a zădănici realizarea proiectului european Nord Stream 2. Aceasta se va discuta şi vom prezenta argumentele noastre, fiind vorba despre o concurenţă economică. Sunt suficiente locuri pentru toţi în ceea ce priveşte livrarea resurselor energetice în Europa. Ca urmare, poziţia americană este una neconstructivă şi în contradicţie cu normele de comerţ internaţional şi cele economice, în general”, a mai spus Uşakov.
Potrivit consilierului prezidenţial rus, tema privind cooperarea economică este una cheie pentru SUA, având în vedere faptul că Trump a abordat-o la recentul summit NATO de la Bruxelles.
Uşakov s-a referit şi la sancţiunile aplicate de SUA la adresa companiei Rusal. În acest context, el a menţionat că aceste restricţii lovesc şi mediul de afaceri din SUA. „Sancţiunile americane aduc prejudicii şi mediului de afaceri american. De exemplu, produsele semifinite din aluminiu, furnizate de Rusal, cu care vor fi reziliate contractele până în luna octombrie, erau livrate la uzinele din SUA, în care sunt angajaţi 70.000 de cetăţeni americani”, mai explică Uşakov.
Consilierul prezidenţial s-a referit şi la nivelul actual al schimburilor comerciale ruso-americane, menţionând că este unul extrem de scăzut, care nu răspunde potenţialului celor două state, Rusia şi SUA. Potrivit afirmaţiilor sale, Kremlinul consideră că anume economia ar trebui să reprezinte o garanţie, o „plasă de siguranță”, în cazul unor schimbări conjuncturale în relaţiile ruso-americane.
„Ca urmare, economia trebuie dezvoltată şi acesta va fi unul dintre subiectele care va fi examinat în mod prioritar. Avem câteva propuneri concrete în acest sens, despre care preşedintele nostru îi va vorbi, în timpul discuţiilor, lui Donald Trump”, a conchis Uşakov. Reglementarea crizei din Siria va fi un alt subiect important abordat de preşedinţii Rusiei şi SUA.(Agenţia de presă TASS – 16 iulie)/vdraguta/denisse
RADOR (16 iulie)