Scurtă declaraţie a preşedintelui Donald Trump, la începutul întâlnirii cu Vladimir Putin, la Helsinki

Preşedintele american, Donald Trump, şi omologul său rus, Vladimir Putin, se întâlnesc la Palatul Prezidenţial din Helsinki, în cadrul unui summit istoric între cei doi lideri. Înaintea întâlnirii cei doi preşedinţi au făcut scurte declaraţii.

Donald Trump: În primul rând, domnule preşedinte, aş dori să vă felicit pentru organizarea foarte bună a Cupei Mondiale, una dintre cele mai bune din istorie, din ceea ce mi s-a spus şi, de asemenea, pentru performanţa foarte bună a echipei dummneavoastră. Am urmărit puţin din campionat, însă am văzut întreaga finală şi semifinalele, au fost nişte meciuri spectaculoase, iar organizarea a fost foarte bună. Aşa că, felicitări pentru asta! Cel mai important este că avem multe lucruri bine de discutat şi lucruri de discutat, avem discuţii despre o gamă variată de subiecte, de la armată la rachete, la domeniul nuclear, la China.

Vom vorbi puţin şi despre China şi prietenul nostru comun, preşedintele Xi. Cred că avem, împreună, mari oportuniţăţi, ca două state care, sincer, nu s-au înţeles prea bine, în ultimii ani, aproape de doi ani, însă cred că vom sfârşi prin a avea o relaţie extraordinară. Am mai spus-o şi cred că aţi auzit, de-a lungul anilor, că o bună relaţie cu Rusia este un lucru bun, nu unul rău şi chiar cred că lumea vrea să ne vadă într-o bună relaţie. Suntem cele mai mari două puteri nucleare, deţinem 90% din puterea nucleară, ceea ce nu este un lucru bun, este ceva rău şi sper că vom putea face ceva în această privinţă, pentru că nu este o forţă pozitivă, ci una negativă, aşa că vom vorbi, printre altele, şi despre acest aspect. Lumea are aşteptări, iar eu aştept cu interes discuţia noastră personală, care cred că începe acum, iar apoi ne vom întâlni cu întreaga noastră echipă. Cu toţii avem multe întrebări şi sperăm că vom găsi şi răspunsuri. Este extraordinar să fiu aici cu domneavoastră./mbrotacel/pvelisar

CNN INTERNATIONAL – 16 iulie