Centrul pentru adopții ASPA Bragadiru își deschide porțile în 20, 21 și 22 iulie, între orele 10 – 17, pentru toți iubitorii de animale care vor să-și găsească un companion patruped. Cei care ne vor călca pragul vor putea vizita padocurile unde sunt cazați cățeii, vor interacționa cu cei mai docili dintre ei, îi vor plimba și se vor juca în spațiul special amenajat. De asemenea, vor afla informații utile despre îngrijirea animalelor de companie și vor primi sfaturi de la specialiști – medici veterinari, dresori, experți în comportamentul animalelor. Cățeii din adăpostul municipalității sunt frumoși, cuminți și inteligenți, așa că nu veți rezista drăgălășeniei lor. Sperăm că toți își vor găsi un cămin și o familie iubitoare, pentru că fiecare dintre ei merită să aibă o viață fericită. Ei se bucură pentru fiecare vizitator care le acordă atenție, cu speranța că îi va accepta în familia lui.
Vă așteptăm la Centrul pentru adopții ASPA, situat la ieșirea din Bragadiru, pentru a vă bucura de drăgălășenia cățelușilor noștri, pentru a vă încărca cu energie pozitivă și pentru a găsi animăluțul potrivit pentru dumneavoastră. Avem căței mici și mari, cu blana cârlionțată sau mătăsoasă, jucăuși, năzdrăvani sau timizi, așa că aveți de unde alege.
Animăluțele ASPA sunt pregătite pentru a intra în familia dumneavoastră, au fost vaccinate, sterilizate și microcipate. Adopțiile sunt gratuite.
Cu ochii plini de speranță, cățelușii noștri vă așteaptă. Adoptând un câine, veți salva un suflet.
Acțiunea care se va desfășura în acest weekend face parte din campania ADOPTĂ BUCURIE!, în cadrul căreia sunt promovați toți cățeii din adăposturile municipalității, în vederea adopției.
Vă așteptăm!
Detalii la telefon 0729.938.028 sau pe www.aspa.ro
RADOR – 20 iulie