Departamentul American de Stat apreciază că începând din 2017, schimbările frecvente de guvern din România au dus la modificarea rapidă a politicilor, ceea ce a determinat complicarea mediului de afaceri. Într-un raport despre climatul de afaceri din România publicat de Departamentul de Stat se arată că, deşi România a făcut eforturi semnificative pentru a combate corupţia, aceasta rămâne o provocare, iar potenţialii investitori ar trebui să facă unele verificări specifice înainte de a lua în considerare o eventuală investiţie. Departamentul American de Stat notează, între altele, că decizia Guvernului român din luna ianuarie 2018 de a transfera plata contribuţiilor sociale de la angajator la angajat a afectat în mod negativ toate companiile prin costuri administrative suplimentare rezultate ca urmare a renegocierii şi înregistrării noilor contracte de muncă./ovidiu/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 iulie