Ministerul de Externe este în legătură permanentă cu familia inginerului român răpit în Libia şi cu reprezentanţii companiei angajatoare

Naţiunile Unite solicită eliberarea imediată şi necondiţionată a inginerilor răpiţi acum zece zile în Libia, printre ei aflându-se şi un român. O reprezentantă ONU a discutat la Tripoli cu preşedintele companiei petroliere libiene de stat pe această temă. Amintim că patru persoane au fost răpite în perimetrul petrolier Sharara, cel mai mare din Libia, cu o producţie zilnică de aproape 270.000 de barili de ţiţei, reprezentând aproape un sfert din producţia naţională. Doi ingineri de naţionalitate libiană au fost eliberaţi la scurt timp, însă unul român şi altul tot din Libia încă sunt în mâinile răpitorilor. O celulă de criză a Ministerului de Externe este în legătură permanentă cu familia cetăţeanului român şi cu reprezentanţii companiei angajatoare, iar România a solicitat şi sprijinul partenerilor internaţionali pentru a rezolva situaţia. Agenţiile internaţionale de presă precizează că trei lucrători turci şi unul german, răpiţi anul trecut în Libia, au fost eliberaţi acum două săptămâni, după negocieri cu răpitorii, mediate de triburi libiene./dstanesc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 iulie