Data de 24 iulie marchează, anual, Ziua Poliţiei de Frontieră Române. Această zi a fost instituită prin articolul nr. 45 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 104 din 27 iunie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române.
Alegerea acestei date este legată de unirea celor două structuri grănicereşti din Moldova şi Ţara Românească, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, la 24 iulie 1864, acum 154 de ani, prin Înaltul Decret Domnesc nr. 893.
* * * * *
La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea, în structura organizatorică a slujitorilor de la hotare apar unele mutaţii, în Ţara Românească, Constantin Mavrocordat înfiinţează „Corpul slujitorilor de graniţă”, unii numiţi „focşănlăi” spre Moldova şi alţii „martologi” spre Oltenia. Apoi, de-a lungul Dunării, între Vârciorova şi Brăila, trei regimente (polcuri) au sarcina atât de semnalare a trecerii unor persoane nedorite în ţară, cât şi de prevenire a transmiterii unor boli contagioase din Orient spre centrul Europei, în cadrul aşa-numitului „cordon de carantină”.
Schimbări importante a cunoscut instituţia grănicerească după Tratatul de la Adrianopole (1829), când Ţările Române şi-au putut crea armate proprii – miliţiile naţionale pământene – , iar îndatoririle noii oştiri constau îndeosebi în „paza graniţilor, a carantinelor şi a vămilor, cordonul de sănătate, slujba dinlăuntru, slujba oraşelor şi judeţelor…”.
Prin Decretul nr. 485 din 10 iulie 1862 a fost desfiinţată graniţa de pe Milcov dintre cele două state româneşti, iar la 24 iulie 1864, cum aminteam, s-a produs unirea structurilor grănicereşti din Moldova şi Ţara Românească.
Corpul grănicerilor, de dincoace şi de dincolo de Milcov, unificat, făcea parte integrantă din armată, aflându-se sub autoritatea nemijlocită a Ministerului de Război. El era organizat pe patru Inspectorii: Bucureşti, Iaşi, Piatra-Neamţ şi Piteşti, structurate pe câte zece batalioane, fiecare cu câte trei-patru companii.
În scrisoarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, trimisă la 1 octombrie 1865 lui Napoleon al III-lea, împăratul Franţei, vorbind despre progresele pe care le făcuse România în domeniul militar, preciza că aceasta dispunea de 12.000 de grăniceri.
În anul 1866, inspectoriile de grăniceri şi dorobanţi sunt desfiinţate şi se face organizarea pe batalioane şi patru divizii teritoriale, iar punctele de grăniceri sunt numerotate.
Prin Regulamentul nr. 1943 din 22 decembrie 1869 asupra serviciului grănicerilor se conferă un prim cadru organizatoric şi funcţional armei grănicerilor.
Apoi prin Decizia Ministerului de Război nr. 57 din 13 august 1870 se face o delimitare mai clară a punctelor principale şi secundare de graniţă în vederea unei mai bune încadrări, în funcţie de importanţă şi dificultate.
În anii 1869 – 1872, instituţia grănicerilor cunoaşte alte transformări, ca urmare a evoluţiei sistemului din România, elementul militar fiind preponderent, rezerviştii fiind înlocuiţi cu militari activi.
Prin legea de organizare a armatei din anul 1881, regimentele de dorobanţi au fuzionat cu cele de infanterie, iar după această dată nu au mai avut atribuţii pe linia asigurării ordinii publice şi siguranţei statului, controlul documentelor de călătorie fiind efectuat de către revizorii vamali, şefii gărilor de frontieră şi comisarii speciali din staţiile C.F.R.
La 1 aprilie 1903, apare Legea asupra organizării Poliţiei Generale a Statului promulgată prin Decretul regal nr. 1330, precedată de discursul ministrului de interne Vasile Lascăr care anunţa că se impune să existe o Poliţie de Frontieră.
Demn de remarcat este faptul că în anul 1903, la o frontieră de 2000 km., existau 75 de trecători, din care la 14 erau poliţişti – în fapt câte un singur agent care făcea serviciu permanent zi şi noapte.
După anul 1904, prin decrete succesive, s-a instituit corpul de grăniceri, cu îndatoriri suplimentare de ordin vamal şi poliţienesc, apoi apare Poliţia de Frontieră, şi Corpul Grănicerilor de Marină dotat cu ambarcaţiuni de supraveghere.
La 26 februarie 1915 a fost promulgată Legea Grănicerilor, iar anul 1919 găseşte instituţia grănicerească în postura de organizare a pazei frontierei României Mari.
În perioada 1919 – 1940, Corpul de Grăniceri s-a reorganizat în mai multe rânduri pe brigăzi, regimente şi companii, numărul brigăzilor şi regimentelor ajungând, în anul 1935, la patru, respectiv opt mari unităţi şi unităţi. Tot în această perioadă s-a înfiinţat Grupul Navelor de Grăniceri, cu şalupe şi ambarcaţiuni auxiliare.
În faţa pericolului declanşării celui de-Al Doilea Război Mondial, la 16 decembrie 1938, a fost adoptată „Legea pentru crearea zonelor militare şi măsurile necesare apărării ţării”, teritoriul fiind împărţit în zone militare, printre care şi zona de graniţă.
La 12 iulie 1940 a fost înfiinţată Direcţia Generală a Poliţiei şi Securităţii Statului, incluzând şi Poliţia de Frontieră, conform Legii 2370.
În perioada războiului, forţele grănicereşti au îndeplinit misiuni caracteristice, iar pentru modul în care ele au fost îndeplinite au fost citate prin Ordin de Zi pe Unitate, inclusiv prin Ordin de Zi pe Întreaga Armată.
Legea 59, aprobată prin Decretul nr. 143 din 23 ianuarie 1941, a prevăzut militarizarea oficiilor poliţieneşti de la frontieră, porturi, aeroporturi şi gări şi au fost puse sub controlul Marelui Stat Major sau al altor organe ale armatei, hotărâte de aceasta.
La 1 ianuarie 1946 a luat fiinţă Comandamentul Trupelor de Grăniceri, organizat pe trei Brigăzi de Grăniceri, un Centru de Instrucţie al Grănicerilor şi un Grup de Nave. Brigada avea în compunere două regimente, iar regimentul două batalioane şi un batalion de instrucţie.
La 21 iunie 1947, prin Legea nr. 208, Comandamentul Trupelor de Grăniceri a fost scos din subordinea Ministerului Apărării Naţionale şi trecut în cea a Ministerului de Interne, iar în 1948 a fost înfiinţat Serviciul de Paşapoarte şi Poliţie de Frontieră din subordinea Ministerului de Interne.
Comandamentul Trupelor de Grăniceri a funcţionat în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, până în anul 1960, când a revenit în structurile M.Ap.N., subordonare care a durat până în anul 1992, când, prin Legea nr. 56/1992 privind Frontiera de Stat a României, Comandamentul Trupelor de Grăniceri s-a transformat în Comandamentul Naţional al Grănicerilor şi a trecut în structura Ministerului de Interne.
Prin Hotărârea C.S.A.T. 113 din 16 decembrie 1998 privind Programul M.I. de restructurare a forţelor cu competenţe la frontiera de stat s-a dispus să se constituie Poliţia de Frontieră Română, condusă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, pentru îndeplinirea misiunilor de pază, supraveghere şi controlul frontierei de stat, dispoziţie îndeplinită prin O.U.G. nr. 80 din 4 iunie 1999 de înfiinţare a Poliţiei de Frontieră Române.
Începând din mai 2008, Dreptcredinciosul Voievod Ştefan Cel Mare şi Sfânt a fost consfinţit ca protector spiritual al Poliţiei de Frontieră.
