Polonezul Andrzej Bargiel a intrat în Cartea Recordurilor, după ce a coborât pe schiuri de pe K2, al doilea munte ca înălţime din lume, situat pe graniţa dintre China şi Pakistan şi considerat cel mai dificil munte pentru alpinism. În vârstă de 30 de ani, Andrzej Bargiel a reuşit să coboare pe schiuri din vârful muntelui, care are o altitudine de 8.611 metri, până la tabăra de la baza lui, legând porţiunile de zăpadă de pe coastele muntelui.
„Sunt fericit că am reuşit să schiez din vârf până jos şi să ajung la bază în siguranţă. Am început urcarea pe K2, la ora 4:00, duminică. Vremea era extraordinară!”, a declarat alpinistul.
„Am avut unele probleme când am ajuns în vârf şi am pornit pe schiuri în jos. Se adunaseră norii şi am fost nevoit să aştept la Baza IV să se limpezească vremea, pentru că următoarea fază a coborârii era extrem de dificilă, urmând un perete extrem de abrupt. Simt o mare fericire acum şi, ca să fiu cinstit, trebuie să spun că a fost a doua mea încercare – deci sunt şi mai bucuros că acum nu mai trebuie să mă întorc aici”, a mai spus Andrzej Bargiel./mbaciu/vdraguta
EURONEWS – 24 iulie