În Bucureşti, un şofer de 65 de ani a lovit, din cauze necunoscute încă, mai multe persoane care se aflau pe scuarul care desparte sensurile de circulaţie pe Bulevardul Nicolae Grigorescu. Două persoane – o fetiţă de cinci ani şi tatăl ei – au fost transportate la spital cu fracturi ale membrelor inferioare. O adolescentă de 14 ani a fost şi ea lovită de maşină, dar nu a fost nevoie de transportarea ei la spital, au precizat surse de la ISU Bucureşti Ilfov citate de reporterul Daniela Mănuţă. Şoferul maşinii nu se afla sub influenţa alcoolului, spun poliţiştii de la Brigada Rutieră./csimion/gpodea
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 24 iulie)