În perioada interbelică, aviaṭia a pătruns tot mai insistent în conştiinṭele oamenilor. Cei mai mulṭi erau temători, li se părea o activitate riscantă. Erau însă din ce în ce mai mulṭi fascinaṭi de aparatele care stârneau văzduhul şi de cei care le manevrau. Se făceau mari progrese în privinṭa tehnicii aviatice şi a resurselor umane. Propaganda în favoarea acestui mijloc rapid şi minunat de transport şi-a avut rolul ei.
Asociația Română pentru Propaganda Aviației (ARPA sau „Aeroclubul Albastru”) s-a născut în 1926 tocmai cu scopul dezvoltării în acest domeniu. A organizat conferințe, expoziții, serbări, mitinguri aviatice și concursuri, zboruri de agrement cu pasageri; a obṭinut donații, subvenții și cotizații. În primii doi ani de activitate, ARPA a colectat circa 25 milioane de lei cu care, în 1928, a cumpărat cinci avioane.
Inginerul Sorin Tulea, locotenent aviator, avea să-şi dedice zborului cei mai frumoşi ani ai tinereṭii, împătimit fiind din anii de liceu. Iată cum s-au petrecut lucrurile:
„Când eram elev la Liceul Lazăr, prin clasa a doua sau clasa a treia de liceu, cam prin anul 1927, 1928, a venit o adresă la Liceul Lazăr din partea ministerului [prin care se spunea] că Aeroclubul Albastru aranjează botezul aerului pentru copiii din Bucureşti. Şi cine doreşte să participle la acest botez al aerului, să se prezinte la aeroportul Băneasa într-o anumită zi, la o anumită oră, cu o adeverinţă din partea părinţilor că sunt de acord cu acest botez, că [să nu se întâmple ca] vreunui părinte să-i fie frică de avion, să-i dispară odrasla.
Şi în ziua respectivă, la aerportul Băneasa, s-au prezentat pe puţin vreo 3 000 de băieţi din toate liceele din Bucureşti ca să participe la acest botez al aerului. Botezul trebuia făcut cu un avion Farman Titan, monoplan, cu aripa sus, era pentru patru persone, dar la înghesuială puteau să încapă şi cinci-şase băieţi mai tineri. Pilotul avionului era faimosul căpitan Romeo Popescu. Băieţii au început să stea la coadă, ca să intre la rând, la zbor. Şi venea o grupă de câte cinci-şase, se urcau în avion, bietul Romeo Popescu decola, făcea un tur de pistă pe deasupra oraşului, venea şi ateriza. Se dădea jos porţia de elevi, se urca altă serie de elevi şi aşa mai departe. Toată ceremonia a durat cinci zile.
De dimineaţă până seara, bietul Romeo Popescu a făcut sute de ture de pistă ca să boteze pe cei 3 000 de elevi din Bucureşti. Şi i-a botezat pe toţi. Atunci s-a pus <răsadul>, cum s-ar spune, pentru mulţi dintre aceşti 3 000 care mai târziu au intrat în aviaţie.
Sigur, pentru marea majoritate a fost doar o curiozitate, dar pentru unii a fost un îndemn pentru o viitoare carieră de viaţă. Cum a fost şi pentru mine, de exemplu… Aşa că atunci s-au pus <răsadurile> viitoarei mele activităţi aeronautice.”
[Interviu de Octavian Silivestru, 2002]
