Administraţia Statelor Unite exercită presiuni în mod discret pentru crearea unei noi alianţe militare şi politice cu cele 6 state arabe din Golful Persic, plus Egipt şi Iordania, în parte pentru a contracara expansiunea Iranului în regiune, subliniază oficiali americani şi arabi. Casa Albă doreşte o cooperare mai strânsă între SUA şi ţările arabe în ce priveşte apărarea antirachetă, instruirea militară, lupta împotriva terorismului, precum şi cooperarea în ce priveşte alte aspecte, cum ar fi întărirea relaţiilor regionale, economice şi diplomatice, informează surse citate de Reuters.
Planurile de creare a ceea ce oficialii de la Casa Albă şi din Orientul Mijlociu numesc „NATO arab” cu aliaţii musulmani sunniţi nu va face decât să accentueze tensiunile dintre SUA şi Iranul şiit, două ţări la cuţite de la preluarea preşedinţiei SUA de către Donald Trump. Speranţa Administraţiei Trump este aceea că eforturile, cunoscute sub numele de Alianţa Strategică a Orientului Mijlociu (MESA), ar putea fi discutate pe larg la summitul programat provizoriu de Washington între 12 şi 13 octombrie, afirmă sursele Reuters. Casa Albă a confirmat că lucrează de mai multe luni la un concept de alianţă „cu partenerii regionali ai SUA”.
Oficialii saudiţi au pus problema unui pact de securitate înaintea vizitei, anul trecut, în Arabia Saudită a preşedintelui Donald Trump, care a anunţat la vremea respectivă un acord major privind armele, dar problema formării unei alianţe nu a fost pusă pe masa discuţiilor, subliniază surse din SUA. „MESA va fi un bastion de apărare împotriva agresiunii, extremismului şi terorismului Iranului şi va aduce stabilitate în Orientul Mijlociu”, a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate de la Casa Albă. Oficialul a refuzat să confirme dacă Donald Trump va găzdui un summit pe 12-13 octombrie, dar a subliniat că nu este o certitudine că planul de securitate va fi finalizat până la mijlocul lunii octombrie. Iniţiative similare ale administraţiilor anterioare ale SUA, de a dezvolta o alianţă oficială cu statele arabe din Golful Persic, au eşuat în trecut./mbaciu/fcostea
REUTERS – 27 iulie