Programul de vizitare la Grădina Zoologică din Bucureşti a fost prelungit. În condiţiile în care a crescut numărul de vizitatori, până la sfârşitul lunii august cei care vor să vadă animalele o pot face între orele 9:00 şi 21:00. Şi în celelalte luni Grădina Zoologică este deschisă mai mult decât până acum, în septembrie şi octombrie dar şi în mai şi iunie între orele 9:00 şi 19:00, iar în perioada noiembrie-aprilie între 9:00 şi 18:00. Casa de bilete se va închide cu o oră mai devreme de închiderea programului de vizitare. Preţul unui bilet este de 13 lei pentru adulţi şi 6,5 lei pentru copii./apuscasu/gpodea
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 28 iulie)