Papa Francisc a acceptat demisia unui fost arhiepiscop din Statele Unite, cardinalul Theodore McCarrick, în vârstă de 88 de ani, care este acuzat de abuz sexual. Papa i-a cerut cardinalului să urmeze o viaţă de rugăciune şi penitenţă, în timp ce Biserica investighează acuzaţiile pe care el le respinge. În luna iunie, Arhidieceza New Yorkului a comunicat că acuzaţiile conform căruia cardinalul Theodore McCarrick a abuzat sexual un adolescent în urmă cu aproape 50 de ani, când era încă preot, sunt credibile şi a transmis cazul atât Vaticanului, cât şi Poliţiei SUA. Acum, Theodore McCarrick, care s-a pensionat deja din serviciul bisericesc activ, a demisionat din funcţia de cardinal, însă urmează să fie judecat în legătură cu aceste acuzaţii. Între timp, în presă au apărut alte acuzaţii, inclusiv cea potrivit căreia a constrâns şi a abuzat sexual preoţi ucenici, în timp ce ocupa funcţia de episcop, transmit corespondenţii BBC./mbrotacel/schelaru
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 28 iulie)