Pe 4 august, patru cicliști temerari iau startul din București într-o aventură demnă de aniversarea a 100 de ani de România Mare. Timp de 16 zile vor „desena” conturul țării pe bicicletă pentru o cauză nobilă: conștientizarea autismului în cât mai multe comunități și strângerea de fonduri pentru recuperarea celor 500 de copii speciali ai asociației Help Autism.
Bogdan Bara, Iulian Pintilie, Ștefan Slăvilă și Alexandru Mierlea sunt cicliștii din comunitatea „Vara la Pedală”, transformați în ambasadori ai copiilor cu autism, care vor descoperi frumusețile României pe parcursul a 3.000 de km, parcurși pe bicicletă.
Traseul urmărește extremitățile geografice ale României, traversează forme majore de relief şi include locuri simbolice pentru istoria românilor.
Turul se împarte în etape de aproximativ 180 km/zi, cu începere din București spre sud, apoi spre est, pentru a reveni în Capitală pe 19 august.
Pe parcursul celor două săptămâni, echipa și staff-ul tehnic vor poposi în biblioteci publice, înscrise în programul EduCaB, unde vor participa la evenimentele de informare și conștientizare a autismului. În fiecare dintre aceste locații vor fi împărțite cărți și materiale informative pentru a fi distribuite mai departe în comunitățile locale.
Pe data de 3 august, cu o zi înainte de start, în curtea interioară a complexului Novo Park din București, echipa de cicliști, alături de parteneri, invită pasionații de ciclism și fapte bune și susținători ai cauzei copiilor cu autism, la evenimentul de lansare a inițiativei. A doua zi, pe 4 august, dimineața la ora 7:30, la intrarea Șincai a Parcului Tineretului cei patru cicliști iau startul în aventura celor două săptămâni de pedalat în jurul țării.
Primul eveniment în cadrul bibliotecilor publice va avea loc în Constanța, pe 6 august, în amfiteatrul Bibliotecii Județene, între orele 10:30 – 12:00, unde doritorii vor putea face cunoștință cu echipa cicliștilor și echipa Help Autism.
Pe data de 8 august, la Iași, echipa va participa, alături de colegii din comunitatea „Vara la Pedală” Iași, la evenimentul de final de etapă, la Iași Palas Mall, între orele 16:00 – 18:00.
Pe 10 august, în orașul Suceava, membrii comunității locale și reprezentanții presei sunt invitați, alături de echipă și de specialiștii în terapia copiilor cu autism, la centrul comercial Shopping City, între orele 11:00 – 15:00, pentru cel mai mare eveniment de conștientizare al traseului.