Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare este sărbătoarea prin care se cinsteşte adormirea şi înălţarea Fecioarei Maria cu trupul la cer, la data de 15 august. Această sărbătoare mai este cunoscută în popor şi ca Sântămaria Mare sau Uspenia.
Postul Sfintei Maria durează două săptămâni, fiind tot atât de important ca postul de dinaintea Paştelui, de unde şi tradiţia conform căreia acest post, al Sfintei Maria, ar fi rupt din postul Paştelui, care în timpurile îndepărtate ar fi durat nouă săptămâni şi nu şapte, cât are acum. Sfânta tradiţie ne spune că oamenii ar fi ieşit din primăvară prea slăbiţi dacă ar fi ţinut un post de nouă săptămâni şi atunci s-au pus două săptămâni de post înaintea Sfintei Maria Mare.
Originea acestui post vine de prin secolul al V-lea, când cultul Maicii Domnului s-a dezvoltat şi când sărbătoarea Adormirii ei a început să capete o mai mare importanţă. Data şi durata postului pentru toată ortodoxia au fost stabilite abia în secolul al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol, care a decis ca postul să înceapă la 1 august şi să dureze până la 15 august.
În Postul Sfintei Maria există o singură dezlegare la peşte, pe 6 august, când prăznuim Schimbarea la Faţă a Domnului, ziua când, potrivit tradiţiei noastre, a românilor, natura începe să se pregătească de toamnă. Această sărbătoare este denumită popular şi Obrejenia sau Pobrejenia.
Postul Sfintei Maria Mare este considerat un post relativ uşor, pe care pot să-l ţină şi copiii, femeile însărcinate pentru a naşte uşor deoarece Fecioara Maria este ocrotitoarea lor.
Pe 14 august, seara, se cântă Prohodul şi Binecuvântările Maicii Domnului, la fel ca în Vinerea Mare, şi se poartă Epitaful la fel ca în Săptămâna Patimilor.
Sinteză: Mariana Drăgoi
RADOR – 31 iulie