Avertizare de călătorie din partea MAE pentru Grecia, Franţa şi Italia

Ministerul de Externe a emis o avertizare de călătorie pentru cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Grecia, informându-i, pe baza datelor Serviciului elen de Meteorologie, că în următoarele 4 zile se va înrăutăţi vremea în această ţară, sunt prognozate ploi şi furtuni puternice, însoţite de căderi de grindină şi vânt puternic.

O avertizare de călătorie a Ministerului de Externe a fost emisă şi pentru sudul Franţei, unde este activat un cod portocaliu de caniculă şi sunt prognozate temperaturi de până la 40-42 de grade Celsius. Şi în Italia se anunţă temperaturi foarte ridicate, mâine va fi activat un cod roşu de caniculă, valabil în capitala Roma şi în mai multe mari oraşe din nordul şi centrul ţării./eendrefy/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 1 august