Realizator: Ministrul apărării, Mihai Fifor, s-a întâlnit astăzi la sediul MApN cu omologul său britanic, Gavin Williamson. Reporterul RRA Radu Dobriţoiu are detalii.
Reporter: În cadrul discuţiilor cu omologul său britanic, Gavin Williamson, ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, a solicitat sprijin în procesul de operaţionalizare a comandamentului NATO, de nivel de corp de armată, pe care România a anunţat la recentul summit al NATO că doreşte să-l găzduiască. Situaţia de securitate din regiunea Mării Negre a reprezentat unul dintre subiectele principale ale convorbirilor.
Mihai Fifor: Am menţionat agresivitatea politică şi militară a Federaţiei Ruse şi intenţia sa de militarizare a Mării Negre prin creşterea efectivelor militare din regiune şi dizlocarea unor noi capabilităţi cu potenţial predominant ofensiv, din toate categoriile de forţe armate. Eforturile Federaţiei Ruse se concentrează pe tactici şi acţiuni hibride, cu scopul de a submina stabilitatea internă atât a statelor ex-sovietice, cât şi a statelor aliate din vecinătate, alimentând aşa-numitele „conflicte îngheţate”.
Reporter: La rândul său, ministrul britanic al apărării, Gavin Williamson, a precizat că ţara sa va oferi sprijin militar pentru Brigada NATO de la Craiova şi a dat asigurări că Marea Britanie va continua să contribuie la consolidarea securităţii europene chiar şi după Brexit, aşa cum a făcut-o de altfel cu mult înainte de înfiinţarea UE.
Cei doi miniştri ai apărării vizitează în această după amiază baza de la Mihail Kogălniceanu, unde se vor întâlni cu piloţii şi personalul tehnic care deservesc cele 4 aeronave Taifun ale Forţelor Aeriene Britanice şi cu personalul român din baza militară./apuscasu/menescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (2 august)