Kievul protestează după ce Guvernul de la Budapesta a înfiinţat un post de ministru pentru regiunea ucraineană Transcarpatia

În Guvernul Ungariei a fost înfiinţat un post de ministru responsabil de dezvoltarea regiunii ucrainene Transcarpatia, demersul Budapestei atrăgând critici din partea Kievului. Potrivit unui comunicat al diplomaţiei ucrainene, Însărcinatului cu afaceri al Ungariei în Ucraina, László Papp, i-a fost transmisă o notă în care Kievul cere explicații oficiale în legătură cu decizia Budapestei de a înfiinţa un post de ministru responsabil pentru dezvoltarea Transcarpatiei și a grădinițelor din această regiune, în condiţiile în care teritoriul respectiv este parte a statului suveran Ucraina. „În pofida abordării constructive a părții ucrainene de a soluţiona problemele de interes, acțiunile recente ale Ungariei sugerează că Budapesta a ales confruntarea în loc de cooperare și ingerinţa directă în treburile interne ale Ucrainei” – se arată în documentul Ministerului Afacerilor Externe de la Kiev./sdan/dsirbu

www.rbc.ua – 2 august