Statul Major al Forțelor Navale marchează aniversarea Zilei Marinei Române printr-o serie de evenimente, la care vor participa mii de marinari militari, zeci de nave și numeroase aparate militare de zbor.
Ziua Marinei Române a fost organizată pentru prima dată în anul 1902, la Constanța, la data de 15 august, cu prilejul sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului, protectoarea marinarilor, iar în anul 2009 această zi a fost declarată sărbătoare națională. În anul Centenarului Marii Uniri, sărbătoarea marinarilor a devenit un amplu festival al mării și al tradițiilor marinărești, iar orașul Constanța este nu numai poarta principală de ieșire a țării noastre la Oceanul Planetar, ci este și capitala Mării Negre pentru toți românii.
În premieră, anul acesta, manifestările vor începe duminică, 5 august, la Galați, cel mai mare port fluvial și maritim al României, iar evenimentele organizate de Forțele Navale Române vor continua la Constanța, Mangalia, Tulcea, Brăila, București și Cernavodă, până miercuri, 15 august 2018, când este programat, la Constanța, cel mai mare spectacol naval din România.
Muzica Militară a Forțelor Navale va deschide duminică, 5 august, seria activităților aniversare cu un concert, susținut pe faleza Dunării din Municipiul Galați, în intervalul orar 18.30-19.30.
Ziua Învățământului de Marină va fi marcată luni, 6 august, începând cu ora 18.00, pe faleza din Constanța, unde reprezentanții instituțiilor de învățământ militar de marină vor prezenta ofertele educaționale ale Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, Școlii de Aplicație a Forțelor Navale „Viceamiral Constantin Bălescu” și, în premieră, pe cele ale Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”. Publicul prezent se va putea bucura, timp de două ceasuri, și de muzica marinarilor militari.
Scafandrii militari vor fi prezenți marți, 7 august, de Ziua Resurselor Mării, între orele 10.00-18.00, în Portul Tomis din Constanța, unde vor organiza un atelier de scufundări, pentru 60 de participanți, selectați în urma concursului organizat, în perioada 3 – 5 august, pe pagina oficială de Facebook a Forțelor Navale Române. Seara, în intervalul orar 18.00-20.00, reprezentanții Direcției Hidrografice Maritime și cei ai Centrului de Scafandri vor prezenta publicului de pe faleza din Constanța tehnică, armament și echipamente din dotare.
Navele Flotilei Fluviale vor fi acostate miercuri, 8 august, în portul din Cernavodă, unde vor putea fi vizitate de către populația civilă, începând cu ora 16.00, cu prilejul Zilei Porților Deschise, iar Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un concert în Piața Centrală a orașului, în intervalul orar 17.00-19.00.
Turneul formației muzicale a Forțelor Navale va continua joi, 9 august, orele 17.00-19.00, la Tulcea, în Piața Mircea cel Bătrân (Piața Tricolorului), iar vineri, 10 august, orele 18.00-20.00, în stațiunea Mamaia, pe itinerariul Piațeta Perla – Club Melody.
Sâmbătă, 11 august, este Ziua Porților Deschise în porturile militare. Zeci de nave și de ambarcațiuni, armamente și echipamente militare își vor aștepta vizitatorii la Constanța (orele 09.00-18.00), la Mangalia și Tulcea (orele 10.00-13.00), iar publicul din Brăila va putea să viziteze navele militare acostate în zona falezei Dunării (Moara Violattos), între orele 10.00-13.00. La Muzeul Național al Marinei Române din Constanța, intrarea va fi liberă între orele 09.00-17.00, sâmbătă, 11 august, și miercuri, 15 august.
Cercul Militar Mangalia va fi sâmbătă, 11 august, ora 19.00, gazda unui eveniment inedit, intitulat „140 de ani – Omagiu de neuitare”. Reprezentanții Asociației Ofițerilor și Sergenților din Bulgaria, Filiala Shabla, vor preda reprezentanților Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din România, Filiala Mangalia, o urnă cu pământ de pe câmpurile de luptă de la Plevna, Grivița și Pordim, unde s-au jertfit mii de români și bulgari în războiul din perioada 1877-1878.
La Galați, navele militare fluviale vor participa duminică, 12 august, în intervalul orar 09.00-13.00, la Ziua Porților Deschise, organizată pe faleza municipiului, iar la București, în aceeași zi, în Parcul Regele Mihai I (Parcul Herăstrău), între orele 15.00-18.00, va avea loc un concert al Muzicii Militare a Forțelor Navale.
Repetițiile generale pentru cel mai mare spectacol naval din România vor avea loc, concomitent, luni, 13 august, orele 10.00-12.30, în orașele Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea. Mii de marinari, zeci de nave și de aeronave militare își vor sincroniza acțiunile, pentru a prezenta, în mod impecabil, publicului larg spectacolul naval din data de 15 august. Tot luni, 13 august, de la ora 08.00, va fi organizată pe faleza din Constanța o ceremonie militară pentru acordarea Drapelului de Luptă Batalionului de Sprijin al Forțelor Navale „Ovidius”, după care vor fi acordate, din partea conducerii Ministerului Apărării Naționale, distincții și medalii militare.
La fel ca în fiecare an, de Ziua Recunoștinței, marinarii militari vor participa marți, 14 august, începând cu ora 08.30, la ceremonia militară și religioasă, organizată în memoria eroilor militari la Monumentul Marinarilor de pe faleza din Constanța, iar de la ora 10.00.
Exercițiul Naval Forțele Navale Române 18, cel mai mare spectacol naval al anului, este programat miercuri, 15 august, între orele 10.00-12.30, la Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea. Între orele 13.00-15.00, în Portul Tomis din Constanța, marinarii militari vor organiza jocuri și concursuri tradiționale marinărești. Ziua se va încheia cu concertul Muzicii Militare a Forțelor Navale, susținut pe faleza din Constanța, începând cu ora 20.00, iar marinarii militari se vor retrage cu torțe, în intervalul orar 21.00-23.00, în orașele Constanța și Mangalia, precizează într-un comunicat Statul Major al Forțelor Navale.
Sinteză: Mariana Drăgoi