Preţurile practicate de unele service-uri auto din ţară pentru reparaţia unui autovehicul cu asigurare obligatorie sunt de aproape trei ori mai mari decât costurile reparaţiei unei maşini al cărei proprietar nu are asigurare, reiese dintr-un studiu al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare. Reprezentanţii companiilor spun că legislaţia le permite service-urilor să prezinte doar cele mai scumpe soluţii, de exemplu înlocuirea unui întreg ansamblu pentru o singură piesă defectă.
Responsabilul UNSAR la secţiunea auto, Mădălin Roşu: Noi întotdeauna am tras un semnal de alarmă. Este păcat să ajungem în momente în care să ne punem întrebarea: De ce păgubitul nu beneficiază în mod direct de toate beneficiile menţionate în legislaţie? Service-ul este un terţ care efectuează o reparaţie şi care, din punctul unui asigurător de vedere, nu prea are ce căuta în relaţia asta. Relaţia asigurătorului este cu păgubitul. Întrebarea este: De ce se permite pentru unii? Pe de altă parte, observăm intervenţia unor entităţi în modificări de soluţii tehnologice, nu se mai pot repara bări de plastic, nu se mai pot repara capote, nu se mai poate repara absolut nimic!
Realizator: Studiul de specialitate a fost realizat în perioada 1 ianuarie 2017 – 31 mai 2018, pe baza ofertelor colectate de la 29 de ateliere de reparaţii, pentru două modele de maşini./ilixandru/menescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (2 august)